Dar eu răspund că rugăciunea este legătură a dragostei care ne unește cu Dumnezeu, deprinzându-ne obișnuința convorbirii cu El și inspirându-ne iubirea de înțelepciune. Căci dacă cineva care este împreună cu un om minunat rodește multe din relația cu el, cu cât mai mult nu va rodi cel ce vorbește cu Dumnezeu în rugăciune neîncetată? Dar nu cunoaștem câștigul rugăciunii pe cât ar trebui, fiindcă nu luăm aminte la ea cu acrivie, nici nu ne folosim de ea după legile lui Dumnezeu. Când avem de vorbit cu anumiți oameni atunci ne compunem atitudinea, mersul și îmbrăcămintea și toate le armonizăm cu buna-cuviință și astfel vorbim cu ei. Dar când venim înaintea lui Dumnezeu căscăm, dormităm, ne întoarcem în toate părțile cu nepăsare. Și dacă ne plecăm genunchii la pământ, mintea rătăcește în piață. Dar dacă ne rugăm cu toată evlavia cuvenită, ca niște oameni care urmează să vorbească cu Dumnezeu, ce mare câștig[1] vom rodi, chiar mai înainte de a primi ceea ce cerem! Căci omul învățat să vorbească astfel cu Dumnezeu va fi un înger pe pământ. Astfel sufletul se desface de legăturile trupului, astfel cugetul îi devine înălțat de la pământ la cer, astfel se strămută la cer, astfel privește cu dispreț lucrurile trecătoare ale vieții, astfel stă lângă tronul împărătesc, și sărac de ar fi, slugă sau om simplu, sau neînvățat. Căci Dumnezeu nu caută la frumusețea limbii, nici la potrivirea cuvintelor, ci la frumusețea sufletului. Dacă sufletul vorbește cele plăcute Lui, toate dorințele i se împlinesc. Vezi ce ușor lucru este rugăciunea? Căci cel ce se prezintă înaintea oamenilor trebuie să aibă și elocință și să îi lingușească și pe toți cei din jurul stăpânului și să se gândească încă la multe altele ca să fie bine primit. Dar aici nu e nevoie de nimic decât de un suflet veghetor și care să înlăture tot ceea ce îl împiedică să fie aproape de Dumnezeu. „Eu sunt Dumnezeu de aproape, iar nu Dumnezeu de departe.”[2] Faptul de a fi departe ține de noi, căci El este întotdeauna aproape. Dar ce spun că nu avem nevoie de elocință? De multe ori nici de cuvinte nu avem nevoie. Căci dacă îi vei vorbi în inimă și Îl vei chema pe El cum trebuie și atunci cu ușurință te va primi. Așa l-a ascultat și pe Moise; la fel și pe Anna.

[1] Este vorba de câștigul duhovnicesc. Înainte de a primi cele pe care le cerem de obicei de la Dumnezeu, rugăciunea în bună cuviință ne aduce roade duhovnicești, care sunt mai mari decât orice alte cereri sau dorințe ale noastre.

[2] Ier. 23:23. Septuaginta.

Tâlcuire a Sfântului Ioana Gură de Aur la Psalmul 4, trad. de sora Paraschiva Enache