Se poate presupune că viermele cel neadormit și focul cel nestins din viața ce va să fie (Marcu 9,44) au înțeles de veșnica întristare pentru faptul că a existat o vreme când tu, ca om, îți puteai arăta dragostea față de Domnul, când ai fi putut răbda felurite suferințe din dragoste față de El, cu alte cuvinte ți-ai fi putut arăta dragostea nu numai prin suferințe, ci și prin păstrarea credinței în mijlocul tuturor manifestărilor de necredință, în mijlocul temerilor, al singurătății duhovnicești și al cunoașterii propriilor greșeli, neputințe etc. – iar tu nu ți-ai arătat această dragoste.
Aici, pe pământ, noi putem și trebuie să ne arătăm dragostea față de Domnul prin hotărâre lăuntrică:
Voi crede în Tine cu toată tăria, Îți voi împlini poruncile, voi pătimi pentru credința în Tine, voi renunța la toate și la toți – la propria mea viață, la rudele mele – doar să nu mă părăsești, Doamne. Nu mă lăsa să-mi pierd credința și curajul, nu mă lăsa să cârtesc împotriva Ta, dacă vor veni asupra mea încercări și suferințe care sunt prea grele de purtat pentru mine sau pentru cei apropiați mie; dăruiește-mi să Te iubesc cu toată inima mea.
Dacă poți păstra o astfel de stare duhovnicească, atunci poți ajunge cu bine la limanul lin al mântuirii.

                                                                                                                                                    Starețul Nikon din Gojațk