Fuga de tristeţe e o reacţie firească a sufletului! El nu vrea să fie trist, el a fost făcut ca să se bucure! Numai că tristeţea este o stare sufletească de care avem nevoie ca să ne trăim durerile până la capăt. În această viaţă, în această lume căzută, care refuză Bucuria lui Dumnezeu, avem multă durere de suferit şi, fiecare durere are nevoie de un timp pentru a fi trăită până la capătul ei. Nu mai mult, nici mai puţin.

Dacă durerea e o naştere, cum spune Părintele Rafail, atunci ea trebuie trăită cu gândul la bucuria pe care o va aduce acea naştere. Dar în momentul naşterii, durerea este o realitate care trebuie asumată şi trăită. În această perioadă sufletul e întristat. E o întristare însă care nu stinge Bucuria duhului din noi, bucuria că noi suntem conştienţi de valoarea vieţii noastre, de scopul ei, de mila lui Dumnezeu şi de viitorul nostru veşnic.

Tristeţea devine patimă, păcat, atunci când nu ştim toate acestea, atunci când negăm anumite suferinţe din trecut, pentru că nu voim să iertăm pe cei ce ne-au făcut rău şi atunci când, din cauza plăcerilor pe care ni le aduc păcatele, refuzăm să ascultăm glasul inimii care doreşte bucuria lui Dumnezeu.

Dacă nu suporţi liniştea copil iubit, încă te temi de cele din adâncul tău! Curaj! Continuă cu Sesiunea a 7-a, până când vei scoate la lumina iubirii lui Dumnezeu toate cele pitite acolo şi vei fi liberă! Curaj!

Cu drag mult,

M. Siluana