Draga mea Măicuţă,

Sunt obosită, dar simt nevoia să vă scriu câteva rânduri... nu ştiu cum să vă spun, dar simt că e atât de divers, că se simte pacea care curge în suflet, deşi pentru un moment scurt, când eşti înţeles de o persoană, și mai ales când Îl simți pe Dumnezeu înăuntrul tău, că se deschide și comunică cu tine. Pentru că eu, Măicuţă, Îl simt uneori... mă uit la icoana pe care o am în fața patului, și realizez uneori că e supărat pe mine sau altădată că îmi surâde. Încerc și îmi dau seama că eu trebuie să am răbdare cu mine pentru a putea să o înţeleg pe mama și să o iert... Cu Dumnezeu am început să stau de vorbă de mai mult timp... simţeam atingerea Sa în sufletul meu când mă rugam cu lacrimi fierbinţi, și ajutorul Lui de a ieşi din impas... simţeam că mă îndepărtez de El, că mă dădeam lumii întru totul, însă ceva îmi lipsea... simţeam când sufeream, că suferinţa are un sens, dar sensul cred că îl interpretam în mod greşit. Mă gândeam că sunt pedepsită pentru păcatele mele imense și că, dacă El a îndurat toate aceste suferinţe pentru noi, și eu trebuie să am puterea de a o face. Ceea ce mă înspăimântă mai mult e că va trebui să sufăr toată viaţa... încerc acum să înţeleg mai mult, dar cum spuneaţi, mai am încă de lucru...

Sper că sunteţi bine, Măicuţă. Mă uit în fotografiile de pe site și văd fața dumneavoastră surâzătoare și îmi imaginez că Dumnezeu e înăuntrul dumneavoastră și vă dă putere și curaj pentru a asculta atâtea neputinţe și păcate, de care și pământul uneori s-ar zgudui...

Doamne ajută!

Un copil rătăcit prin lume,

M. M.