Sărut mână, Maică!
Îmi cer iertare că vă răpesc din timp, dar nu știu dacă gândul meu e o ispită ce mă aruncă mai jos de unde am plecat sau are un temei.
Poate înainte știam răspunsul, dar văzute din exterior lucrurile par simple. Acum basmaua ce o port la slujbă alunecă ușor și îmi acoperă privirea, iar în întuneric nu văd de e bine sau rău. De aceea vă cer doar un cuvânt care să îmi limpezească gândurile.
Sufletul fiecăruia e o taină, gândesc eu. Simplitatea îți dă strălucire, dar de ce o rochie puțin deasupra genunchiului sau o sanda cu toc te etichetează imediat cu un reproș?
Noi fetele suntem înșelate prin eleganța care vrem să ne definească sau aceasta piere în fața simplității ce o ascunde inima, milosteniei făcută în ascuns sau a gândului smerit?
E posibil ca interiorul și partea de la suprafață să se completeze sau e o luptă continuă cu o finalitate tristă?
Ne schimbăm fizic pentru că mediu ne cere asta, ce e important e să rămâi vertical pe dinăuntru, să păstrezi neschimbată partea pe care o cunoști doar tu și doar foarte puțini din lumea ta.
În biroul în care îmi petrec o mare parte a timpului, mă simt îmbrăcată ca o babă și de aceea acolo simt că un pantof cu toc îmi oferă o discretă eleganță. Dar și o etichetă din partea prietenilor: „ce mult te-ai schimbat”.
Am admirat mereu femeile care deși la suprafață purtau decolteu, aveau un interior minunat: pline de dragoste, mereu cu un gând bun sau o bucată de pizza de post într-un colț al genții.
Pentru mine sunt dive pentru ceea ce ascunde sufletul lor și nu pentru partea de suprafață ce se ofilește mâine sau poimâine.
Un gând bun și mulțumiri anticipate!
Doamne ajută!

P.S.: De credeți că mesajul meu poate fi o sminteală pentru unii, nu ezitați să îmi răspundeți doar mie doar un gând scurt.

Alina