Sărut mâna, Maică dragă!
Am ascultat astăzi un interviu – este în secțiunea multimedia de pe siteul nostru – despre SUFLET.
Și, în final, vorbeați de Sfântul Spiridon, care vine, umblă prin lume cu hainele lui și cu papuceii lui. Mie mi-e foarte, foarte drag, dar tot îmi pare personaj de poveste. Iar cu umblatul lui... AȘ VREA SĂ CRED!!! Mă cufundam de multe ori, până la vârste destul de înaintate – 30 de ani – în cărțile cu povești, dar nu citeam decât pe cele care se sfârșeau cu binele.
Probabil simțeam nevoia unui refugiu...
Maică dragă, ce să fac să trec de la dorința de a crede în puterea Sfinților, la credința efectivă în ei? Dar știți, așa total, nu numai cu dorința ca ei să fie aici și acum, ca o speranță…
Ați vorbit de suflet, că trebuie să-l lăsam să ne vorbească... Cum putem face asta? Mult timp ne rugăm, mereu ne rugăm, spunem cuvinte de rugăciune, rugăciunea inimii sau din Psaltire. Unde găsim tăcerea în care să poată vorbi sufletul nostru? Cum îi putem auzi glasul?
M-am spovedit, am încercat să nu mai păcătuiesc, căci ce ușor o faci cu gândul sau cu o privire. Țin post, merg la Liturghii și încă nu știu ce-i cu mine, cine sunt și de ce mă aflu aici.
De aici și tăcerea mea în a vă mai scrie... încă nu știu ce se petrece și sunt ca un spectator.
Am avut parte de multe daruri cerești, de stări de bucurie sufletească, în ciuda faptului că sărbătorile de iarnă le-am petrecut fără de nici unul din familie. Dar în biserică, alături de Dumnezeu... dar asta-i altă poveste. Cred că a fost un dar această singurătate pe care eu aveam tendința să o iau ca pedeapsă.
Voiam să vă mai întreb ceva: voiam să reiau Seminarul, dar la o spovedanie în care încercam să descopăr ce păcate am mai făcut în viața mea, părintele duhovnic mi-a tăiat-o scurt și a spus să nu mă mai uit înapoi, să merg înainte, că și Dumnezeu iartă trecutul.
Ce să fac în cazul ăsta? Oare mă încâlcesc și mă împiedic în trecut și nu pot înainta???
Dacă vreo bucată din întrebările mele ar fi de folos și altora...
I.