Deci tocmai cancerul / păcatul care se încăpățânează să reapară este dovada lucrării lui Dumnezeu în noi. Până vom bea tot paharul. Așa ne mântuiește. Și nu putem noi spune că ne-am băut tot paharul. Pentru că a-l bea tot e tocmai mântuirea și nu poți spune tu despre tine că te-ai mântuit.
„Deși ni se pare că nu se întâmplă nimic, ca și cum nu înțelegem ce spune Domnul, Acesta va începe să ne aducă dovezi.”
Asta este pentru mine cea mai importantă frază a celei de-a doua părți a anexelor de la sesiunea a șaptea.
Deci viața nu e așa: „Dacă sunt bună și Îl ascult pe Dumnezeu, o să îmi dea o viață liniștită și luminoasă, de-a dreptul perfectă.”. Asta e magie. Pentru că niciodată nu putem spune că suntem buni și Îl ascultăm pe Dumnezeu.
În copilărie și adolescență făceam cu tatăl meu pregătire la matematică. Era un profesor foarte eficient, dar extrem de exigent și total lipsit de blândețe, chiar furios uneori (fraza asta îmi amintește de mine). Am fost ceea ce se cheamă o elevă foarte bună la matematică. Pentru că învățasem numărul de magie: „Dacă îmi pun mintea la contribuție voi rezolva aceste probleme și tata va fi mulțumit și voi fi din nou fetița lui mult-iubită.”. Așa arată și acum viața mea: o serie de probleme pentru a căror rezolvare îmi pun neîncetat mintea la contribuție, pentru că dacă le rezolv Dumnezeu o să mă iubească și o să mă mântuiască. Și în toată această muncă, ratez să văd LUCRAREA.
Și mai am un număr de magie, de data asta moștenit de la mama: „Dacă nu îmi îngădui mie să iubesc prea mult, nici nu voi suferi așa mult și nu voi risca să mă supăr pe Dumnezeu că îmi dă suferință.”.
Tocmai, ideea este să iubești din tot sufletul tău și să primești toată suferința care vine de aici.
Cu drag,
Ad.