Măicuţă dragă...,
Am început aşa, pentru că simt o fericire în suflet că mai pot să adaug pe lângă Sfânta Fecioară Maria şi pe lângă mama mea pe cineva la care pot spune: Măicuţă... deşi în lenea sufletului meu o spun de prea puţine ori şi de prea multe ori o spun grăbit, atunci când o fac. Văd aici că sunteţi pe acest site mamă spirituală, pentru că ştiu că creşteţi duhovniceşte o mulţime de tineri. Deşi aş vrea să spun mai multe nu aş vrea să atac smerenia dumneavoastră... însă am poposit aici pentru a-mi descărca sufletul în faţa dumneavoastră. Iar din iubirea ce o semănaţi aş vrea să vă trimit şi eu înapoi o oglindire din ea... pentru că, aşa cum aţi spus într-o conferinţă, noi oamenii, mai ales în aceste vremuri, nu ştim să iubim... eu personal ştiu sigur că nu ştiu cum să iubesc şi că doar Dumnzeu ne iubeşte... şi totuşi... ne-a dat şi nouă darul... dacă nu a naşte iubirea, a o oglindi... Aşa cum atunci când eram mic eram impresionat cum puteam cu o mică oglindă să reflectez lumina puternică a soarelui, aşa cred că ne-a lăsat Tatăl nostru ceresc puterea de a oglindi iubirea Lui în... lacrimile din ochii noştri, lacrimile care răsar la durerea de a vedea pe fratele bolnav, sau lacrimile care răsar cu gândul la mama, sau care apar când auzim de fapta bună a aproapelui nostru, de fericirea, sau de necazul lui, aşa cum spunea părintele Arsenie Papacioc: "atunci răsar lacrimile când ne clocoteşte sufletul şi ne dă pe dinafară.".

O să răsară gândul dumneavoastră din rândurile mele viitoare: oare ce întrebare are tânărul acesta pentru mine... ei bine, întrebare nu am, dar de rătăcit, sunt aşa de rătăcit, pentru că, deşi văd poteca cea luminoasă şi semne şi cu indicaţiile sigure, eu tot prin cea mai întunecoasă umblu, doar aşa că e mai bătătorită...

Am plecat din România renunţând la tot ce aveam mai iubit pe lume pentru a căuta comori... iar de 5 ani le tot caut şi tot chinuindu-mă a le găsi pe cele materiale, iată că am găsit că adevăratele comori nu sunt aici; şi cât de goi sunt dolarii... şi de reci... Însă se pare că atunci când suntem mai rătăciţi Dumnezeu ne ajută!

Să-i sfătuiţi pe tineri să nu plece de acasă, că aşa cum e România de rătăcită şi oricât o vor vedea de săracă, acolo e un loc mai prielnic de a dobândi " comorile cele din Cer" decât rătăcind prin lumea asta atât de materială, iar singurătatea în care te trezeşti deodată e unul dintre cei mai mari duşmani, pe lângă toate poftele materiale atât de ademenitoare din jur...

Drama mea interioara e că deşi ştiu că e nevoie să renunţ la acest materialism ce m-a condus de atâţia ani, deşi încep să văd lumea din ce în ce mai mult prin latura credincioasă a sufletului meu şi pe cât posibil şi a ochiului, nu prea ştiu să lupt. Calea ştiu că e rugăciunea, dar şi acolo sunt slab şi neputincios. Uneori, cu alergatul după bani, uit cu zilele de rugăciune şi apoi câteva zile mă simt nevrednic de a o începe. Şi aşa de josnice sunt patimile sufletului meu, că şi atunci când mă apropii prin rugăciune de Dumnezeu sunt prea laş în a-I cere să mă ajute să renunţ la lumea asta materială şi a deveni mai vrednic de El, sau să zic: "Doamne, cum să fac?"

Măicuţă dragă, numai două cuvinte de îmi veţi răspunde, şi ele vor fi de folos. Iertaţi-mă că v-am răpit timpul cu rătăcirile mele, când ceilalţi au probleme mai importante la care să le răspundeţi.

Dumnezeu să-i ajute pe toţi ceilalţi tineri în problemele cu care vă caută. Deşi văd atâtea probleme la fiecare care vă scrie am şi un pic de bucurie că-i văd că se îngrijesc de sufletul lor.

Măicuţă dragă, vă sărută mâna un copil cu suflet rătăcit, de departe din lume, dar cu credinţa că Domnul ne va apropia pe toţi...

Ionuţ