Bună seara, Măicuță,
Sunt la o răscruce de drumuri și nu știu încotro s-o apuc. Poate din cauza asta stau pe loc, amânând orice decizie. Ma simt singură, Măicuță, singură și descurajată. Din adolescență am devenit o fată retrasă, am fost marginalizată de colegi din cauza bolii de care sufăr. M-am închis în mine și am început să evit oamenii. Am început să lipsesc de la școală și mi-am ieșit din ritm, și iată-mă acum chinuindu-mă să termin facultatea, mereu cu examene din urmă, mereu cu alți colegi noi care mă tratează cu răceală, strânși în grupuri-grupulețe în care eu nu am acces. Toata boala, tristețea și deznădejdea s-au adunat, nici nu m-am îngrijit foarte tare... Toți îmi spun că sunt urâtă, nimeni nu vede dincolo de aparențe. Băieții mă jignesc, nu-mi pot găsi un om care să-mi rămână alături, Măicuță, și am 24 de ani... M-am gândit să apelez la chirurgia plastică.

Singura care mă iubește și mă vede mai bună decât sunt este mama mea. Și îi mulțumesc Lui Dumnezeu că mi-a dat așa un suflet lângă mine, un înger păzitor. Dar e și ea bolnavă și mă gândesc cu groază la ziua când nu va mai fi lângă mine.
Cum să-mi fac un viitor când nimeni nu mă bagă în seamă, nimeni nu ascultă ce am de spus? Am și eu dreptul la iubire și la un trai decent, chiar dacă sunt urâtă și cu dizabilități.
Vă rog mult, dați-mi un sfat, o îndrumare... și rugați-vă pentru mine.
Doamne ajută și binecuvântează pe toți cei care citesc asta.
Oceania