Dragă maică Siluana,
Vă scriu din nou...
Sunt foarte bucuroasă de schimbarea relației cu părinții mei. Mi-am dat seama că aveam o platoșă de protecție chiar și cu ei... și abia când am renunțat la ea (și i-am iertat) am reușit să mă bucur de dragostea pe care ei o au totuși față de mine...
Iată ce am întrezărit astăzi: Dacă suntem scăldați în dragostea Domnului... atunci dragostea care vine de la ceilalți nu mai este așa importantă, este doar o fărâmă, este doar ca o rază care vine tot de la Dumnezeu și doar se reflectă prin celalalt. Cât de mult ajunge la noi depinde de capacitatea celuilalt de a dărui dragoste (de cât poate primi și reflecta la rândul lui).
Ne încălzește dragostea celuilalt, dar este doar o rază care se reflectă...

Aș avea o întrebare. Ați spus că, pe cale, Domnul nu schimbă condițiile exterioare, ci ne schimbă pe noi și asta antrenează schimbări și în exterior. Înțeleg asta...
Dar nu intervine niciodată în exterior? Fiindcă de multe ori noi ne rugăm pentru lucruri exterioare: să ne ajute la un examen, să îi ocrotească pe copiii noștri, să ne scoată în cale pe cel care ar putea să fie un soț/soție potrivit/ă.
Deci nu înțeleg, intervine în astfel de cazuri?
Spre exemplu, când Îl rugăm să ne protejeze copiii... o schimbare interioară a noastră nu e suficientă, nu?
Cu mult drag și recunoștință,
DM