

Îmi place foarte mult citatul din Sfântul Siluan: „Domnul îl iubeşte mult pe păcătosul care se pocăieşte și îl strânge cu drag la pieptul Său: „Unde ai fost copilul Meu? De multă vreme te aştept!” (Sfântul Siluan)
Singura chestie, Doamne iartă-mă, de multe ori aştept acea strângere în braţe și... nu vine, nici de sus, nici din partea celor apropiaţi (ba aici chiar din contră... uneori, poate și eu sunt de vină, adică nu, sigur, eu sunt de vină pentru reacţia lor, pentru că nu ştiu să ofer ceea ce aştept să primesc în schimb). Mă simt ca un alpinist care la începutul urcuşului pe fața stâncii ar trebui ajutat de cei de mai sus ajutat cu frânghii ca să avanseze dar, uneori, în viaţă, aceste frânghii nu le ai sau te agăţi de frânghii false, greşite, care te duc la păcate) iar acum cum am înaintat în viaţă, în vârstă, am urcat pe fața stâncii, am ajuns când eu la rândul meu ar trebui să arunc frânghii celor care încep să urce stânca vieţii și nu ştiu dacă sunt pregătit să arunc frânghiile bune și nu pe cele care duc la pierzare...
A C