Sărut mâna, Maică,
Nici nu știu prea bine de unde să încep să pun întrebarea pentru că e un întreg haos în mintea mea: Cum ar trebui să cerem iertare pentru păcatele noastre? S-o facem pentru fiecare în parte? Și atunci, cum putem ști că un anumit păcat ne-a fost iertat? Și, de fapt asta ar fi principala întrebare, în cât timp ne iartă Dumnezeu păcatele? Am avut momente în care am simțit că și o clipă de întoarcere e suficientă (asta în cazul oricui, fie și al meu, înțelegând că nu voi putea avea nicidecum pocăința sfinților despre care citim în cărți), dar mă tem să mă încred în acest gând. Și apoi, dacă ar fi așa, de ce unii sfinți au plecat în pustie pentru a se pocăi? Cum să te pocăiești dacă te gândești „oare cât mai trebuie să-mi cer iertare pentru acest păcat?”. Mi se pare absurd! (Această nelămurire referitoare la iertarea păcatelor a revenit cu și mai multă forță citind ce spunea părintele Steinhardt despre tâlharul răstignit de-a dreapta Mântuitorului, că s-a învrednicit a intra primul în rai pentru că a putut, în acea mare suferință a sa, să se gândească, să simtă compasiune pentru Cel de lângă el. Dar ar fi sunat totuși mult mai mângâietor să știm că el a avut doar pocăință, nici o altă faptă bună...)
Irina