

Prima oară când am văzut, din întâmplare, că răspundeți pe e-mail problemelor pe care vi le pun tinerii am fost, în sinea mea, nemulțumit. Mi se părea o concesie făcută spiritului vremurilor, o cedare la facilitățile pe care tehnica le oferă, facilități care însă vin, în același timp, să răpească din profunzimea comunicării. În ideea mea inițială, „profunzimea” era legată neapărat de poziția față către față, care îți releva alte stări, alte dimensiuni (îmi place să folosesc, după cum vedeți, un limbaj tare sofisticat, sper să nu vă supărați) decât un simplu mesaj electronic.
Și totuși, citind câteva din mesajele postate pe site, am fost nevoit să îmi schimb percepția. Mi-am dat seama atât de utilitatea mesajelor, cât și de avantajele oferite de internet. Aceste mesaje capătă statut de text scris, conținând o învățătură, o sfătuire de care putem beneficia și noi, ceilalți, cei care n-am întrebat încă. Asta le face folositoare unui număr mult mai mare de persoane, dar acest lucru, zic eu, nu vă va scuti de întrebări viitoare. Căci chiar dacă problema mea a mai avut-o și altcineva înainte, și a căutat la dumneavoastră îndrumare duhovnicească, și a și primit-o, iar eu o pot citi pe net; eu totuși mă cred unic, și deci că problema mea, chiar dacă seamănă cu a altcuiva, e totuși diferită, așadar cere un răspuns unic și personal.
Ca o paranteză, dar pentru că tot veni vorba, cum ar trebui să luăm unicitatea ireductibilă a fiecărei persoane umane? Cu orgoliul că suntem „cineva”, sau să deplângem fatalitatea asta care ne obligă atât de mult?
Înainte de a trece la subiectul meu propriu-zis, vreau să vă mai spun un lucru. În primul moment, n-am avut încredere în răspunsurile astea care se dau problemelor vieții. Am citit câteva cărți și mi se părea că știu ce trebuie făcut, că deja am răspunsuri la problemele care apar. Desigur, am încă probleme, dar măcar teoretic aș ști ce trebuie făcut, mai îmi rămâne doar să pun în practică. Ei bine, citindu-vă răspunsurile pe care le dați, mi-am dat seama că, de fapt, nu știam. Fără să citesc în răspunsurile dumneavoastră lucruri absolut noi, am descoperit totuși o prospețime, o vigoare, o acuitate a observației în privința sufletului pe care eu nu le-aș fi avut vreodată. Dacă aș fi în stare să le consider, aș spune că în aceste răspunsuri se străvede Harul lui Dumnezeu lucrând prin trimișii Lui...
Asta mă face să am încredere în dumneavoastră. Probabil că, până în acest moment, v-am făcut impresia unui palavragiu. De fapt, cu toate că nu vă văd față către față, îmi e teamă să încep. O voi face totuși, dar acum nu mai am timp. Oricum, eu am multe probleme și o să vă deranjez de mai multe ori cu mesajele mele.
Doamne ajută!
Pavel