Am probat azi o rochie superbă, care-mi stă foarte bine...
Recunosc că m am dus în Mall pentru că eram deprimată.
Este la reduceri, mai mult de jumate, însă nu am bani să o iau nici așa, dar m-am uitat la Hristos și... îs liniștită... dacă-mi dă banii o iau, dacă nu, nu.
Și după ce am probat-o am avut bucurie.
Ceea ce e interesant e faptul că mă gândeam că această bucurie e cam... „lumească” și poate chiar „păcătoasă”, având în vedere că mă bucuram de un lucru pur lumesc, o haină probată, slăbiciune specific feminină. 
Dar am zis că așa cum stările sufletești negative: deprimare, tristețe, lipsa de sens, trebuie lăsate SĂ FIE și să nu le pun repede capac, așa și această firavă, tandră și duioasă bucurie, că am probat o rochie ce mi-i dat să o trăiesc acum, SĂ O LAS SĂ FIE și să nu o dosesc repede pentru că e „păcătoasă” sau „lumească”. 

Din faza asta am învățat că dracul, prin lume, prin el însuși și oleacă și prin neștiința noastră, vrea să ne pună capac la toate cele ale noastre lăuntrice, să le acoperim, reprimăm, dosim repede cât mai adânc: să nu ne lase să ne trăim până la capăt durerile, dar face și tot posibilul să nu ne bucurăm băgându-mi în cap fel de fel de idei aparent „creștinești” sau „duhovnicești” însă nu pot avea acces la BUCURIA DESĂVÂRȘITĂ dacă NU ÎNVĂȚ să las să treacă prin mine și aceste bucurii mărunte.
Cineva mic și iubit