Sărut mâna Maică,
Dacă am înțeles bine binecuvântarea este rezultatul iertării. Dacă am iertat, putem binecuvânta - mai bine zis trebuie să binecuvântăm. Nu este suficient să spunem: „nu am pretenții pentru ceea ce mi-ai greșit, nu mai trebuie să îmi plătești datoria”, ci trebuie să venim cu ceva în plus, cu un dar, cu binecuvântarea.
Ce este defapt binecuvântarea? O simplă vorbire de bine, o chemare a Duhului Sfânt, o mulțumire, o laudă?
Ce înseamnă a binecuvânta pe Dumnezeu, și ce înseamnă a binecuvânta pe semeni/oameni și chiar natura?
Sunt noțiuni care se suprapun, se confundă în mintea mea. Ce gând avem în minte când binecuvântăm? Ce se cuvine să simțim atunci când binecuvântăm? Oare recunoștință?

Vă mulțumesc!
Cu recunoștință,
Nicu