Ar fi un lucru mare dacă o fată naivă ca mine ar citi

Printer-friendly versionSend by email

Sărut mâna, Maică Siluana,
Nu ştiu dacă ar putea fi de folos cuiva. Puteţi să trimiteţi pe site dacă doriţi, chiar cu numele meu, pentru că nu cred că dragul meu coleg o să ajungă să-l citească vreodată. Ar fi un lucru mare dacă o fată naivă ca şi mine ar citi pe site prin ce am trecut eu şi s-ar trezi la realitate. Sau poate cineva o să citească şi o să spună cum am putut să fiu atât de naivă! Şi o să mă judece.

Pentru mine au fost cuvinte dragi pe care le-am purtat în suflet şi uneori îmi strângeam mâna pumn să simt degetele şi unghiile, ca să îmi dau seama că ceea ce trăiesc e aievea şi nu e o părere, nu e vis. Da, ce mi-a spus el a fost cu sinceritate, nu minţea. Şi apoi a urmat o altă realitate, dură şi năucitoare. Dacă ar ajuta pe cineva, eu m-aş bucura. Dar nu ştiu asta.

Maică Siluana faceţi cum doriţi dumneavoastră, cum credeţi că e mai bine.

Eu am ţinut multă vreme la el, şi după ce mi-a zis să nu mai fim împreună. Şi am crezut că va reveni asupra hotărârii sale, şi totul va fi bine. Mi-a căzut părul foarte tare în vremea aceea. Şi nu mă puteam opri din plâns. În acel timp v-am scris şi am început seminarul şi pentru asta Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-aţi primit şi că mă ajutaţi atât de mult. Şi m-am rugat pentru el. L-am trecut aşa cum tare frumos aţi spus "pe targă" la pomelnic, în faţa lui Dumnezeu. Merge rar la biserică. Am dat la biserică pentru el să fie pomenit la 40 de Sfinte Liturghii. Mă rog să-i dea Dumnezeu linişte şi pace sufletească. Mai mult eu nu ştiu cum să-l ajut.

Eu acum sunt mult mai liniştită. Şi râd şi zâmbesc şi mă simt tare bine. Nu îmi mai cade părul. Dorm liniştită, nu mai am insomnii. Acum simt milă pentru el. E un suflet neliniştit, neîmpăcat, chinuit, pe care am avut naivitatea să cred că îl pot ajuta. Şi o să mă rog în continuare pentru el. Odată am visat că mă loveşte cu ură, şi de două ori am visat că e fratele meu. Nu sunt o persoana care crede în vise, dar l-am simţit ca un frate. Într-o zi nu m-am rugat ca de obicei pentru el şi am simţit că nu am făcut ceva în ziua respectivă, lipsea ceva ce trebuia să fac. Şi mi-am amintit, m-am rugat şi a fost bine.

M-am crezut puternică, de neînvins. Şi am învăţat că sunt vulnerabilă.

Dumnezeu să vă ajute şi să vă dăruiască sănătate.

Cu mult drag, Nico

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar