Maica mea dragă dragă,
Cred că am citit de câteva ori mesajul, să-l cuprind.
Mulțumesc mult, mult.
Am trăit și eu asta, că păcat nu e doar ce zicem noi "păcat", ci orice moment în care facem ceva "singuri", adică fără Doamne, fără să trecem "prin El".
Știți, noi avem impresia că dacă ducem totul la Doamne, rămânem "fără plăcere", că El e bătrânul acela sobru, care nu ne lasă să ne bucurăm de viața pe care El însuși ne-a dat-o. Cumva, ne simțim datori să ne "furăm" viața, să ne-o "câștigăm" de la El, El, Care e Izvorul Vieții și Care vrea să ne-o dea întreagă și adevărată și "pe loc", în dar, deplin. Dar trăind fiecare clipă prin El, devenim capabili de mai multă "simțire a plăcerii", care e bucurie și care depășește orice plăcere pe care ne-o obținem prin trădarea de sine și prin trăirea departe de Domnul.
E practic aceeași imagine cu razele iubirii, când apropiindu-ne de Doamne ne apropiem și de ceilalți; ei bine, apropiindu-ne de Doamne, trăind prin Doamne, încredințându-I lui toate, suntem mai aproape de adâncul nostru în care simțim acea bucurie pe care o căutăm prin plăcere ori prin „gândirea” cu mintea de care vorbiți, orientată spre obținerea de rezultate, pe împlinirea obiectivelor și dorințelor.
Și nu e vorba de nicio anulare a ceea ce suntem, ci mai degrabă o trăire mai deplină, mai adevărată a ceea ce suntem. Dacă s-ar putea explica asta!!!
Că e atât de minunată pătrunderea Mângâietorului în acea trăire atentă a durerii, fricii, tristeții despre care vorbiți încât depășește orice imaginație a noastră și orice trăire în imaginar a celei mai frumoase posibile variante de viață pe care ne-o putem închipui noi și după care sperăm și ne chinuim să atingem, cu gândul că atunci vom primi acea mângâiere pe care o putem primi chiar aici.
Maica mea, Domnul să vă mângâie și în durerile și greul pe care le aveți acum.
Sărut mâna cu drag și iubire și recunoștință până la Doamne și înapoi,
Cr