Aș vrea să vă împărtășesc ceea ce am trăit azi la sesiunea a opta, fiindu-mi teamă de înșelare. La rugăciune am început să simt ceva ciudat. Ca și cum m-aș fi rupt în două. O parte parcă eram doar eu, și cealaltă parte, parcă rolurile mele - tânăr, cunoscut al altora, prieten... Și, acest eu, nu era rol, ci eram doar eu. Nici nu știu cum să scriu. Acest eu a început să coboare într-un adânc, și parcă vedeam cum ceea ce numeam rolurile mele rămâneau la suprafață, și ”eu” coboram și tot coboram. În mine parcă era cineva care observa toate acestea. Parcă eram la un film. Parca eram ”eu” care mă uitam la ”eu” și la rolurile mele.
  Acest ”eu” care cobora, cu care m-am identificat apoi, eram parcă ”eu” în esență. Parcă mă îndepărtasem de tot ceea ce înseamnă lume, sarcini, mijlociri pentru alții, proiecte etc. Și am ajuns într-un loc, undeva jos. Și am înțeles că este jos, într-un adânc, pentru multa liniște care era acolo, ca și cum aș fi ajuns acasă. Aveam sentimentul de acasă. Vroiam să vorbesc cu Domnul. Binecuvântam și ceream mila Lui. Dar mi-am dat seama că parcă tot ceea ce vroiam să Îi spun Lui făcea parte din roluri. Și am înțeles ca ”eu” nu am stat niciodată în fața Lui. Niciodată nu am vorbit ”eu”, ci vorbeam în virtutea rolurilor din viață. Mi-am dat seama, în acel adânc, că cel mai bine voi vorbi cu Domnul, tăcând și trăind prezența. Nu știam ce însemna aceasta, și mă temeam de înșelare. Dar chiar dacă mă temeam, eram atras copleșitor să rămân în acea tăcere. Mi-am dat seama că nu mai vroiam să ies de acolo. 

   Mai apoi, peste zi căutam acest ”eu”, și parcă la rugăciune eram atras spre acel loc și acea tăcere și prezență. Îmi dădeam seama că parcă m-am descoperit pe mine, fără niciun rol social sau de altă natură. Dar îmi dau seama că parcă sunt la un început. Am nevoie să învăț cum să lucrez acest început. Parcă nu mă ajută nimic, nimic, din ceea ce am învățat până acum. Parcă am nevoie de alți ochi să văd, alte urechi să aud, alte mâini și picioare să pot merge și prinde. Să învăț alt fel de a vorbi cu Domnul. Acel loc, de care v-am spus, l-am perceput ca pe ceva din altă lume, dar totuși al meu, un adevărat ”acasă”.
  Și ceva din mine se temea să nu fie înșelare, și altă parte din mine spunea că altfel, cum voi învăța să merg? Cine mă v-a învăța să văd, să înțeleg, să trăiesc, să aud, să merg... Pentru că nu știu să fac aceste lucruri.

   Vă mulțumesc de multa răbdare cu mine,

  Vă sărut mâna,

  Cu recunoștință și prețuire,

  P S