Maică, Doamne face în continuare minuni cu mine!!!
Ioi!!! Parcă nu-mi vine să cred!
Săptămâna trecută a fost grea. Îmi venea cam zilnic să va scriu să mă plâng, dar ceva mă oprea. Mă întrebam ce vreau de la dumneavoastră și îmi răspundeam singură: pe Doamne. Și atunci mi-am amintit că "acces" la Doamne avem toți, nu doar unii și am refuzat să vă scriu (sau mai degrabă să Îi vorbesc Lui prin mesageri) și cu o frică incredibilă am spus Doamne! Și zicând asta s-a luminat și Calea... doar că n-am putut primi... n-am putut... însemna să îi dau viața mea lui Doamne, să Îl las pe EL să trăiască în mine îndepărtând ce știam eu, demolând moștrii mei de ciudă, de câștigat iubirea pe merite, de neiertare, de îmbufnare, de răzbunare, de victimizare și toți ceilalți... cum să Îl las eu să facă asta?!
N-am primit... am continuat să fac după capul meu strâmb, până mi s-a făcut un dor de pace...!!! Dor din ăla de aș fi dat orice pentru o clipă de pace în inima mea.... și drumul spre ea a fost scurt: „Doamne, vreau să iert! Gata cu miorlăiala și încăpățânarea: vreau să îl iert pe soțul meu pentru că... Ajută-mă Tu și fă cu mine ce vrei Tu!”
Și s-a schimbat total direcția vieții mele. S-a dus ranchiuna, s-au dus reproșurile, s-a dus îmbufnarea și a venit îmbrățișarea, a venit pacea din inimioară și o bucurie caldă! De atunci, deși condițiile din casă îmi provoacă o stare de nervi cumplită nu m-am mai certat cu soțul meu! Nu i-am mai reproșat, nu l-am mai acuzat, am deschis ușa și I-am spus la Doamne să mă învețe să-l iubesc așa cum știe El! Și cum știe El e total diferit de cum știu eu!!! Și cum știe EL atrage de la soțul meu un răspuns total opus celui pe care îl atrage cum știu eu! Ce bine!!! Ce bucurie!!!
Bun, atât! Voiam doar să vă împărtășesc bucuria mea! Mulțumesc că m-ați învățat să o primesc în viața mea!
Mulțumesc!
Hristos a înviat!
C V