Doamne-ajută, Maică!

De multișor mă tot gândesc să scriu sau nu pentru că mă tot frământă un gând... îmi spunea Părintele că Dumnezeu vrea să vadă și ce ne dorim noi, iar eu sunt puțin nedumerită.
Ca și creștin, cea mai mare dorință ar fi să trăiesc în Duh, să lucrez după voia lui Dumnezeu, apoi știu că am liberul arbitru și multe și diverse sunt gândurile și dorințele pe care le am, iar în acest aeroport unde vin și de unde pleacă toate mă opresc și mă întreb ”Care sunt de la Tine și care mă duc la Tine, Doamne?, pentru că îmi doresc ca voia Ta cu mine să fie și voia mea”. Și mi-e teamă că în smerenia Lui mă va lăsa să fac lucruri care nu m-ar face fericită, care n-ar fi după voia Lui.
Și după un moment de revoltă și nedumerire, am primit cu pace și bucurie gândul că Doamne îmi va da liniște în acel gând al meu care e în concordanță cu voia Lui și tare frumos a fost atunci. Și la fel de minunat e fiecare moment în care stau o secundă și zic “Doamne binecuvintează” și realizez că nu pot sta încruntată, nu pot fi mâniată, ci pot doar să primesc bucurie, bucurie pe care n-o pot descrie, dar care înseamnă pace și care poate să dureze sau nu, în funcție de cât de atentă sunt. Mă necăjesc când mă pierd în amănuntele logistice ale vieții și mă întreb cum pot să uit așa repede o bucurie așa mare.
Aș scrie multe, dar mă opresc aici și mă rog să vă dea Dumnezeu sănătate să ne dați cuvântul cel bun multă vreme, iar noi să-l urmăm.

Vă îmbrățișez cu drag,
R.I.