Maică, să vă spun și dumneavoastră: Hristos a înviat!!!!! E pe bune!!!
Știți, azi mergeam spre Biserică și încercam să conștientizez ce fac, unde merg, cu Cine mă întâlnesc, dar eram un bolovan greu de cap. Am continuat însă să spun rugăciuni așa, fără pic de simțire, chiar cu îndoială, dar nu mai conta dacă cred sau nu căci știam că Dumnezeu mă aude. La Utrenie am stat cu greu. Nu-mi venea să o las baltă deci continuam să fac un efort de a fi prezentă acolo cu mintea, cu atenția, cu ce puteam. Apoi, când ne-a explicat părintele ce urmează să facem m-am zbârlit toată. Mi se făcuse pielea de găină și nu înțelegeam ce caut eu acolo... nu m-am gândit să plec, m-am gândit că Dumnezeu e puțin cam nebun așa, să mă primească pe mine la asemenea Taină! A fost o Liturghie dureroasă, pentru că gândul mi-a zburat la soțiorul meu și mă durea absenta lui... Îi ascultam pe băieții de lângă mine cântând și m-am simțit pentru o clipă una cu cei din jur, parcă eram o singură voce, un singur trup acolo și asta mi-a amintit de el și m-a apucat plânsul... Îmi vine să fac multe, dar mă limitez la a-I povesti Domnului de el și a-I aminti mereu că are un băiețel care e pierdut, să iasă să îl caute și să-l aducă Acasă. Apoi, am zis și eu „Amin! Amin! Amin!”... și m-am trezit la picioarele crucii... Maică pentru o clipă am simțit, am trăit cred ce simțeau cei ce-l iubeau pe Domnul și L-au văzut răstignit... și am urlat ”Să învieze Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui!” Și încercam să îmi maschez lacrimile căci abia reușeam să mă abțin să nu plâng.  Și am rămas într-o stare de așteptare, de așteptare întristată dar plină de nădejde... nu știu... parcă așteptam să se întâmple ceva, nu se putea ca totul să se fi terminat acolo, pe Cruce... Deși teoretic știam că nu s-a terminat acolo, dar sufletul meu parcă aștepta să se mai întâmple o dată minunea... și s-a întâmplat!!! După ce m-am împărtășit m-am dezmeticit și am aflat că Hristos a înviat! 
E pentru prima dată când m-am apropiat de sfântul Potir știind că nu merit minunea, știind că cele ce credeam eu că m-ar îndreptăți să mă împărtășesc nu sunt decât rodul slavei deșarte și al mândriei și m-am dus cu ele și le-am dat Domnului nădăjduind că după Răstignire urmează și Învierea, așa cum a promis! Și a fost așa!
Atât. Mă iertați că iar vă scriu, dar trebuia să vă spun și dumneavoastră bucuria mea!
Mulțumesc Măicuța mea dragă!
Hristos a înviat!
C V