Mult prea dragă măicuță Siluana,
Am înțeles faza cu răzvrătirea!! Nu e decât o momeală a diavolului ca să Îl pierdem pe Dumnezeu! Dar știți ce tare mă chinuie!?? Uneori când încerc să mă rog sau simplu să vorbesc cu El, inima mea are niște așteptări grandioase de la Acel Om din icoană, care mă tot privește atât de fix, și atât de blând, și totuși atât de tăcut...!! Și mă enervează tăcerea asta, ce tot atâta tăcere!!! Poftim comedie... cum să răspundă... unui așa om mândru ca mine!? Și totuși... și totuși... mi-a vorbit... Omul... din icoană, dar nu în icoană, ci în piept mi-a vorbit. După ce m-am răzvrătit și Îi ceream ajutorul mărturisindu-i neputința mea... mi-a adus mângâiere, bucurie. Și am citit Acatistul Sfântului Duh în pace... MINUNAT ESTE DOMNUL! În schimb văd și eu cât e de dificil să suporți răzvrătirea... chiar și atunci când Îl chemi pe Domnul, dar după răbdare, vine izbăvirea. O întărire în plus împotriva răzvrătirii e citirea Bibliei, care îmi dezarmează cu Cuvântul ei sfânt... orice închipuire a mea sau orice părere a mea despre Omul din icoană, atât de indiferent aparent! Și știți ce e penibil?? Că de fiecare dată mă prinde cu mâța în sac Dumnezeu răzvrătindu-mă și cerându-I să mă ajuteeee, și vine atât de ușor, tiptil, tiptil și mă trimite la rugăciune, la citit biblia, la făcut treabă, și uite așa nah, diavolul pleacă cu buza umflată... dar nu pentru că eu aș face ceva, ci pentru că El prin mine lucrează și biruie toate oceanele de egoism care-mi cântă atât de tentant, ca-n rai aproape: Eu pot... și singur!
Cu drag și cu recunoștință,
I