Leac împotriva deznădejdii

Printer-friendly versionSend by email

Când deznădejdea sau melancolia te atacă, sileşte-te să spui în mintea ta: ”Slavă Ţie, Dumnezeule, slavă Ţie Dumnezeule. Primesc tot ce merit pentru faptele mele. Îți mulţumesc Doamne, că mi-ai trimis boala spre mântuirea sufletului meu. Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!”
Spune aceste cuvinte de zece, de o sută de ori; în scurtă vreme vei simţi uşurare în inima ta, pace şi linişte, fermitate şi răbdare. Acestea sunt semne ale harului lui Dumnezeu. Făgăduieşte-I Domnului că îţi vei ptrece tot restul vieţii tale creştineşte, iar Domnul îţi va prelungi zilele vieţii tale pe pământ pentru pocăinţă şi pentru dobândirea unor noi daruri duhovniceşti, de trebuinţă în Împărăţia lui Dumnezeu: smerenie, umilinţă, evlavie, recunoştinţă față de Dumnezeu şi altele.
​Părintele Nikon​

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar