Mă rog Domnului să-mi fii în continuare alături pe Cale!

Printer-friendly versionSend by email

Sărut mâna, maică!

Cu mila Domnului am reușit să scriu și eu scrisoarea de despărțire către Maica Rafaela.

Mă rog Domnului ca să fiți bine, maică. Ne sunteți tare dragă, m-aș bucura mult să aflu că sunteți bine!

Vă mulțumesc pentru câte ați făcut pentru noi, vă sunt recunoscătoare pentru că m-ați scos la lumină. Înainte să vă cunosc pot spune că nici nu gândeam, eram un om ce cu adevărat nu știa că viața asta înseamnă mai mult și că fără Dumnezeu nu putem curăți murdăria din suflet.

Maică, vă mulțumesc pentru că lucrul la seminar, m-a ajutat să mă umanizez. Cu adevărat înainte am trăit ca un animal rănit, care nu știa decât să muște pentru a se apăra, dar care tânjea după bucuria vieții cu Dumnezeu, chiar dacă nu conștientiza.
Domnul să vă răsplătească viața cu toate cele de folos!

Vă îmbrățișez cu mult drag.

 

„Dragă Maica Rafaela,

Dumnezeu să te odihnească în pace! Nu-mi vine a crede că scriu acum, aceste cuvinte. Ești încă vie și tânără în amintirea mea, iar prin lucrarea făcută cu dăruire cu mine, la fel ești și în sufletul meu! Chiar dacă doare mult lipsa ta, măicuță, inima mea nădăjduiește că Domnul a rânduit ceva mult mai bun pentru sufletul tău minunat. Nu mă prea pricep la despărțiri, știi bine cum am trăit și despărțirea de mama mea, acum mulți, mulți ani!

La început, când te-am cunoscut, am gândit că n-o să putem comunica, mi-ai părut rece și neiertătoare, dar, bineînțeles, acestea erau niște proiecții ale mele, după cum am înțeles și eu mai târziu.

Au fost atâtea dăți în care, discret, cu dragoste și cu tărie, m-ai ajutat să ies din vâltoarea copleșitoare a stărilor negative, unele foarte grele și autoabuzatoare, care mă țintuiau într-o dureroasă izolare.

N-o să uit niciodată, zâmbetul delicat și îmbrățișarea fermă cu care mă întâmpinai la vedere, spunându-mi, cu bucurie, cum nu mai auzisem din copilărie: „Ce faci, Ramonica, dragă?” sau la cursuri: „Hai, curaj, măi mamă!”.

Îmi amintesc și acum cu mult drag, tabăra de la Sihăstria Putnei. Ce frumos numit, tabără! M-am simâit copil, din nou. Singura la care am avut bucuria să particip, dar din care am reușit, Slavă Domnului, să descopăr și să învăț multe despre mine și Dumnezeu.

Îmi pare foarte rău că nu am mai apucat să facem ultimul curs, deși mi-aș fi dorit tare mult. Știu că ar fi fost un curs minunat, din care am fi conștientizat multe și la care ne-am fi simțit, din nou, ca o mică familie reunită pentru un week-end.

Știu că, minunea pe care Domnul a rânduit-o în viaâa mea și a soțului meu, Fiul nostru Ioan Timotei, se datorează și lucrului la cursuri, la seminar, la labirint cu Maica Siluana și tine, cu Maica Rafaela. Și rugăciunilor maicilor noastre dragi!

Îți mulțumesc pentru că mi-ai fost alături, pentru că nu m-ai lăsat să-mi plang de milă, să mă victimizez, să mă abuzez pe mine sau pe cei dragi, ci întotdeauna, luminată de Duhul Sfânt, ai pus în gândul meu cuvintele călăuzitoare către trăiri sănătoase.

Abia am început „curățenia” și mă rog Domnului să-mi fii în continuare alături pe Cale și să nu mă lași!

Nădăjduiesc să ne reîntâlnim în Domnul într-o bună zi, dacă mă voi învrednici și eu!

Domnul să te odihnească cu drepții, suflet drag!

Sărut mâna, cu dor și nădejde,
Ramonica

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar