Preascumpă Măicuţă!!! Recenta propunere a sfinţiei voastre în ceea ce priveşte tema Trăirilor autentice şi a sentimentelor parazite m-a atins profund şi m-a zguduit până în temelii...

Îmi place să cred,că, după multă trudă şi fel şi fel de „tratamente", cu ajutorul lui Dumnezeu am scăpat de aceşti paraziţi. Însă, mă simt „contaminată" fără întrerupere de cel de lângă mine, care, cu voie sau fără voie, mă obligă oarecum să fiu împreună-purtătoare a paraziţilor săi. Execut această „siluire" fără urmă de împotrivire şi pe deplin conştientă de situaţia dată. De o veşnicie caut un răspuns în ceea ce priveşte lipsa mea de putere pentru a refuză purtarea acestei poveri (”boli”), care nu este a mea. Am încercat inclusiv varianta imposibilă de a merge la Doctor şi să iau tratamentul în locul bolnavului, doar-doar se va vindeca... dar nimic nu mă ajută... drept urmare simt că îmi scapă ceva şi trăiesc într-o gravă eroare.
Măicuţa, există vreo explicaţie pentru situaţia asta? Eu am obosit să mai nădăjduiesc şi să caut!!! Paraziţii aceştia nici nu mă extermina, dar nici nu mă lasă să trăiesc. Se hrănesc doar constant din mine! Şi mi se pare firesc, doar asta e menirea lor... Mă devorează de vie!!!
Rugaţi-va pentru mine!!!
Va îmbrăţişez, va sărut mânuţele frânte şi va iubesc!
Kati