Întâlnirea cu Hristos

Printer-friendly versionSend by email

Devenirea alături de Hristos implică chemarea Lui în cotloanele întunecate ale ființei tale. Este această relație de prietenie, de încredințare că El nu se va rușina nici de balega din dormitor, nici de noroiul din sufragerie, nici de gunoiul din hol.

Are noblețea de a intra fără papuci, desculț... pentru a te învăța lucrarea iubirii autentice și a te feri de întristarea de a te simți prost în propria-ți casă.

Se bucură de tine și de casa inimii tale ca și cum v-ați fi întâlnit într-un palat. Tu n-ai nici măcar un scaun pe care să i-L pui înainte spre odihnă, nici măcar o bucată de pâine sau un pahar de apă. Ești pur și simplu sărac.

Dar asta nu-L împiedică să se bucure de tine. A venit El pregătit cu desaga plină de merinde și cu generozitatea de a te face să te simți ca-n zi de sărbătoare în săraca ta colibă din lut ars.

E atât de fericit de invitația primită! De când aștepta... de când aștepta să cinați împreună.

Prezența Lui luminează întregul locaș.

Pentru câteva clipe nu mai simți duhoarea dinlăuntru și nici nu mai vezi paragina.

E doar El cu ochii plini de iubire și de dor... cu ochii plini de lacrimile tale. Cu acei ochi în care cufundându-te primești încredințarea că nu ai greșit adresa, că aceasta este casa ta în care va fi să locuiești și pe care o vei vedea într-o zi, prin credință, preschimbată în palat, în templu al Duhului. Adamul cel vechi își privește pentru câteva momente chipul cel dintâi.

La ce lucrare e chemat omul...

Cu adevărat iubirea este liberă de orice legătură cu așteptările, resentimentele, prejudecățile, dorințele, etichetele și toate deșertăciunile în care stă împodobită lumea - nălucă plăsmuită de cel căzut și servită nouă prin simțurile noastre zăpăcite și scoase din făgașul așezat al inimii.

Iubirea este. Fără reguli. Fără bariere.

Oricât de grea ar fi clipa, să nu ne întristăm peste măsură. Ea trece. Ne-așteaptă veșnicia.

S.

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar