Sărut mâna, Măicuță!

Am căutat adesea să aflu/simt care sunt delimitările între „a judeca” și „a analiza” o situație... Pentru că, chiar dacă mă străduiesc să nu judec omul, ci situația creată (de obicei atunci când încerc să găsesc circumstanțe atenuante celui de care mi se plânge o altă persoană - și pe care încerc și să o consolez, dar și să opresc judecarea celeilalte), simt un fel de retragere/slăbire a puterii din mine... Vreau să spun că parcă și atunci când încercăm să analizăm, tot ajungem sa judecăm (într-o anumită măsură)... Care ar fi atitudinea potrivită (în afară de faptul că mă rog pentru persoanele implicate...)?

Dar între „orgoliu” și „demnitate” care ar fi granița?... Uneori mi se pare foarte subțire...

Vă îmbrățișez cu drag!

Teodora