Sunt în Franţa şi muncesc. Nu am pocăinţă şi sufletul meu se chinuie căutând cu disperare calea mântuirii. Dumnezeu cel bun îmi arată din când în când bunătatea Lui, de fapt tot timpul, dar mândria mea mă ţine departe de El. Ştiu asta şi-L rog să o ia de la mine.

Acum câteva zile de ziua mea de naştere mi-au dat lacrimi şi am plâns ca un copil singur în camera mea. Ştiu că Dumnezeu e bun, ştiu că mă ajută tot timpul, dar aş vrea să mai spun uneori ceea ce simt cuiva. Nu am comuniune cu ceilalţi creştini decât duminica şi atunci la slujbă, dar nu e de ajuns. Vă scriu ca să mai aud un cuvânt de la Dumnezeu şi de la altcineva şi să mă ajute pe drumul mântuirii şi atunci când sunt în secetă sau în răutăţi.
Nicolae din Franţa