Rugăciune de încredințare în mâinile lui Dumnezeu

Printer-friendly versionSend by email

către Sfântul Nichifor cel Lepros, ocrotitor și izbăvitor în vremea epidemiei de coronavirus

Cuvioase Părinte Nichifor, tu ai trecut prin cumplita boală a leprei, iar prin răbdarea și mulțumirea ta către Domnul, te-ai umplut de lumina dumnezeiască și te-ai făcut asemenea sfinților mucenici. Curățește-mă și pe mine de lepra împătimirilor după cele pământești, ca izbăvindu-se sufletul din îndulcirea cea rea, să se izbăvească de duhoarea stricăciunii și a deznădejdii pe care am lucrat-o în fiecare zi a mea, socotindu-L pe Dumnezeu a fi undeva departe și indiferent. Ajută-mă ca măcar acum să-L văd, înțelegându-I cuvintele, ca astfel să mă găsesc pe mine însumi, cel care n-am încetat să mă risipesc în mulțime de deșertăciuni și lucruri de nimic. Pune în mine putere, ca să izbândesc în adâncirea lăuntrică și schimbarea cea a bună a minții și astfel, cu dragoste și cu recunoștință, să îmi încredințez deplin viața în mâinile Domnului, săvârșind aceasta în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar