Dragă Gena,

Și oare suntem toți făcuți să fim DOAR ai lui Dumnezeu? Oare există oameni fericiți cu relațiile lor (căsătorie) și cu viața de zi cu zi? Fără să vrea altceva sau fără să vrea să fie DOAR cu Domnul nostru Iisus Hristos? Te rog, răspunde-mi la aceste întrebări! ...poate că nu știu exact cum să întreb, dar în ultimul timp, mă tot gândesc și-mi zboară gândul la călugărie. Cu mintea mea nu aș putea să văd această posibilitate din pricina situației mele familiale. De aceea, nici măcar nu vreau să mă gândesc „cu minte mea” pentru că doar Dumnezeu știe ce-i mai bine și nimicnicia mea omenească nu va putea cuprinde nicioadată minunea lui Dumnezeu. Așa că, dacă va fi, va fi...

Sunt aproape de finalul cărții „Spovedanie Neterminată” și pe parcursul ei am avut fel și fel de emoții. Te-am urâat pentru curajul de a intra așa de adânc în suferința ta, curaj pe care eu nu l-am avut, ci doar am pretins că îl am. Altfel de ce te-aș fi „urât”?! Dar, Gena, te-am și iubit așa de tare! Oh, cât m-ai făcut să cresc în doar câteva zile de când am început să te citesc! E incredibil și cum ai ajuns în viața mea. Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!

M-am asemănat ție și trăirilor tale pe tot parcursul cărții/vieții tale și de cele mai multe ori ai vorbit direct cu mine și cu ceea ce am simțit și simt eu. Felul în care simt că lumea asta nu e pentru mine, că există mai mult, și „altceva”. Felul în care îmi puneam întrebările și vorbeam cu eul/egoul meu rănit și revoltat pentru că tot eu am luat o decizie să îmi schimb viața și să vreau mai mult și mai altceva! Cum nimic nu mă satisfăcea, cum eram într-o căutare continuă, cum știam că sunt făcută să iubesc toți oamenii, dar încă nu descoperisem cum, cum pur și simplu nu îmi găseam locul nicăieri în lume, în viață. Până când... până când am găsit Adevărul, Calea și Viața - Domnul nostru Iisus Hristos, Care a fost tot timpul cu mine, însă eu nu am fost cu El. Oh, cât de mult mă regăsesc în ceea ce ai simțit și tu la început!

Iartă-mă că am „invadat” în viața ta, mai ales că acum nici nu mai eșți Gena. Dar ai fost și știi ce vreau să spun. Iartă-mă pentru îndrăzneală, dar de multe ori am vrut să tot îți scriu, pe parcursul citirii cărții, însă m-am tot oprit: „Dacă deranjez, dacă nu are timp, dacă nu e bine?!”. Însă astăzi, după ce am citit despre una din întâmplările cu un oarecare V., întâmplare raportată la viață ta de atunci - credincioasa care „trebuie” să trăiască în lume - am deschis laptopul și ți-am adresat primele întrebări, de mai sus. Iartă-mă, drag om, că mi-am permis să îți vorbes la per tu, dar simt că sufletele noastre s-au știut dintotdeauna și acum doar își spun „salut - te așteptam”.
O lacrimă îmi curge pe obraz. Nu știu cum să-ți mulțumesc. Sper că într-o zi să te pot întâlni, în lumea asta. Ești exemplul meu real, că nu sunt o „neînțeleasă” și o „singuratică” și că viața poate fi minunată dacă ne permitem nouă să Îl cunoaștem pe EL.

Îți mulțumesc, Gena Geamănu!

Măicuța Siluana, Dumnezeu să va aibă în pază Lui pentru o infinitate!
Vă iubesc.
Ramona