Sărut mâna, măicuţă!
Am învăţat că făceam confuzie între a iubi şi a accepta... atunci când iubeşti cu adevărat pe cineva, îl iubeşti indiferent unde e, indiferent ce face... îl iubeşti chiar dacă te înşeală sau te minte... îl iubeşti pur şi simplu! Dar a accepta o anumită reacţie sau atitudine din partea cuiva, a accepta o anumită situaţie, se leagă de respectul de sine, depinde cât de mult te respecţi şi cât de mult doreşti să fii respectată... de cât de mult te iubeşti pe tine însuţi, în funcţie de aceasta accepţi sau nu o anumită situaţie...

Uneori, din respect pentru tine, pui capăt. Asta nu înseamnă că nu-l mai iubeşti...

Iubirea nu doare niciodată... ne dor aşteptările noastre neîmplinite. Or, aşteptările noastre sunt date de ceea ce suntem noi la un moment dat, cu experienţele noastre, cu firea noastră, cu cunoştinţele noastre, cu educaţia noastră. Dacă nu primim răspuns pe măsura aşteptărilor nu înseamnă neapărat că e vina lui... înseamnă că, pur şi simplu, nivelul aşteptărilor e diferit. Acceptarea îşi are limitele ei, însă, nicidecum aceasta nu trebuie să ducă la degradarea personalităţii morale, la degradarea sufletului.

Principiile tale despre respectul de sine şi respectul celui de lângă tine îţi determină aşteptările, îţi determină reacţiile.

Şi toate astea le-am învăţat şi ca urmare a faptului că existaţi în viaţa mea.

Sărut mâna, măicuţa mea, sărut mâna!

Florentina