Sărut mâna, Maica Siluana!
Încep prin mă prezenta: mă numesc Radu Viorel, sunt un tânăr de 20 de ani şi sunt student în anul al II-lea, la facultatea de Instalaţii, în cadrul Universitarii Tehnice de Construcţii Bucureşti.

Înainte de a aşterne în scris problema care mă frământă pe mine aş vrea totuşi să vă mulţumesc personal şi sincer pentru ceea ce faceţi dumneavoastră şi nu în ultimul rând pentru felul şi modul cum abordaţi fiecare cerere de durere a celor aflaţi în deznădejde, suferinţe etc.

Ceea ce mă tulbură pe mine e o întrebare care mă seacă de la începutul facultăţii şi la care până în momentul de faţă nu am găsit răspuns bun, şi anume: Ce caut eu la Facultatea de Instalaţii? Am să încep cu începutul, spunându-vă că eu nu am fost pregătit pentru facultatea aceasta şi, cred eu, pentru nici o altă facultate, pentru că mie nu mi-a plăcut să învăţ, totdeauna am fost împins de la spate. Dar Mântuitorul Hristos, în imensa Sa bunătate a voit ca eu să fiu om în viaţă sau poate e doar o încercare de la Dânsul să vadă graniţele neputinţei mele. Asta mă apasă pe suflet ca o piatră, credeţi-mă. Eu, în momentul de faţă, am mai multe restanţe şi unele la care cred că nu pot intra, pentru că nu m-am prezentat la colocvii. Şi acum îmi pun întrebarea: Să continui facultatea sau să o abandonez?, având în vedere că anul trecut, în vară, am mai avut restanţe şi Atotmilostivul Dumnezeu a voit să mă ajute, pentru eforul meu de a le lua. Cu cei cu care am mai discutat mi-au sugerat ideea de a face facultatea de Teologie, având în vedere că am ceva cunoştinţe şi pentru că îmi place, dar eu simt că aceea facultate nu e pentru mine şi mai e şi faptul că îmi vine foarte greu să încep o altă facultate, din punct de vedere moral. Duhovnic nu am la care să alerg, iar preotului la care mă spovedesc nu îndrăznesc să îi răpesc din timpul său preţios şi să fiu cicălitor de fiecare dată. Aşa că o bună creştină mi-a dat această ideea de a apela la sfatul Cuvioşiei Voastre şi să vă întreb ce aş putea face pe viitor.

Ştiu şi îmi pare rău că nu am cum să mă exprim foarte bine pentru a fi înţeles. Una e să vorbeşti faţă în faţă cu persoana în cauză şi alta e să înţelegi din scris ce îl supără pe bietul creştin, având în vedere că eu sunt o persoană mai melancolică de fel, mai retrasă. Şi când zic retrasă, fac referire la faptul că simt cum puterea lui Hristos Dumnezeu coboară în mintea şi mădularele mele şi mă linişteşte, asta ca să nu mai pun la socoteală şi acţiunile din iconomia Bunului Dumnezeu. Aş fi vrut să vă scriu mai mult ca să înţelegeţi cum mă simt eu când văd că cei pe care îi iubesc aşteaptă de la mine să ajung om în viaţă... ca un ied însetat şi fără de glas. Şi să nu mai spun câtă durere le-am provocat. Numai Hristos Dumnezeu ştie şi câte şi mai câte altele. Tot ce pot să vă spun este să vă gândiţi şi la scrisoarea mea, dacă e cu putinţă. Am să închei prin a spune "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, milostiv fii nouă păcătoşilor robilor tăi".

Doamne ajută!

Cu respect şi mulţumire,

Viorel