Sărut mâna!
Nu ştiu cum să încep...

Numele meu este Cătălina. Am un prieten pe nume Adi. Cum să vă spun, simt că nu mai pot sta cu el, dar nici nu pot renunţa la el, pentru că îl iubesc.

Şi acum să vă spun de ce nu mai pot sta cu el. Ne cunoaştem de șase luni. Eu am 25 de ani, el are 38. A fost căsătorit, are un băiat, iar problemele noastre pleacă de aici. Nu ştie să mă facă să mă simt iubită. Tot timpul sunt ceilalţi mai importanţi decât mine. Niciodată nu discută cu mine, ia decizii numai după ce vorbeşte cu mama sa şi tot aşa. Ştiu că asta nu este o problemă în care să mă puteţi ajuta şi ştiu că numai Dumnezeu o poate face. Credeţi-mă că mă rog, mă duc la biserică, ţin post, îmi cer iertare pentru toate greşelile, dar am senzaţia că este rău în continuare. Ce credeţi că aş putea face? Acum el vrea să se ducă acasă de Paşte, chiar dacă ştie că nu avem banii necesari pentru drum, dar cred că o face doar să mă supere. Am senzaţia că mă lupt singură. Când l-am cunoscut nu am ţinut cont că eu am studii superioare şi el nu, sau că are un copil sau că a fost căsătorit, dar văd că nu mă apreciază deloc şi că oricât de rău îmi este nu îl interesează. Marea problemă este că îl iubesc, dar nici aşa nu pot să stau, mai are momente când mă jigneşte, când ţipă, nu mă ascultă. Şi mă întreb ce trebuie să fac, că sunt foarte debusolată. Sper că îmi veţi răspunde şi sper că mă puteţi ajuta cu un sfat.

Mulţumesc din suflet,

Cătălina