Dragă măicuţă Siluana,
Sunt foarte tristă că nu mai apăreţi pe Site, mă rog mereu să începeţi din nou. Dar să ştiţi că eu m-am obişnuit să vorbesc cu dumneavoastră tot timpul, cam tot ce fac supun părerii dumneavoastră, mă las certată de dumneavoastră sau aprobată în ce fac şi gândesc. Nu ştiu dacă e bine sau rău, dar aşa mă simt mai puţin singură, şi am impresia că îmi ajută la a nu ţine cont de răutatea din casa mea. Pentru că cearta dumneavoastră este atât de plină de dragoste, că parcă aş vrea să fiu certată mai des. La fel am simţit şi cu părintele meu duhovnic, mi-a făcut plăcere cearta lui, pentru că şi la dânsul am simţit lipsa de răutate. Deşi este foarte înţelegător, nu pot să spun cât de fericită sunt că am început să simt altfel Spovedania. La început mergeam cu frică, acum merg să mă descătuşez, să mă eliberez... nu pot descrie chiar exact ce simt, dar cred că toţi trecem prin asta, şi dumneavoastră înţelegeţi mai bine ca mine ce vreau să spun.
Seminarul eu îl continui, simt efectul lui chiar şi acum, fiecare şedinţă mă mai saltă un pic. Am început să mă simt mai bine în casa mea, mai liberă, deşi urmărirea lor este parcă mai insistentă. Greşeala mea a fost că eu, văzând că ei nu au încredere în mine, am căutat să le trezesc încrederea, nu mi-am dat seama că neîncrederea lor este boală şi că, de fapt, este o altă formă a controlului şi a intimidării. Acum văd clar asta şi cu destul tact, dar stăpână pe mine; am început să mă mişc cu curaj, pentru că nici nu aveam curaj să mă scol din fotoliu. Stăteam cu lucrul de mână şi cartea în braţe, îmi era frică să nu deranjez prin mişcarea mea. După care, normal că mi se reproşa că sunt leneşă. Seminarul m-a făcut să văd, limpede de tot, tot ce se întâmplă cu mine şi cu ei. Soţul meu a reuşit să mă timoreze în aşa hal, că nici la baie nu mergeam noaptea. Acum mi-am impus să merg şi dacă nu am de ce, numai ca să-i obişnuiesc cu libertatea mea de mişcare prin casă. Şi deşi nu le place deloc, normal că nu pot să zică nimic. Soţul meu este acum într-o formă de abandon în faţa soacrei mele, nu mai are putere să se opună, dar în acelaşi timp parcă este şi faţă de mine, am impresia că se supune celui mai puternic pe moment. Este o situaţie destul de urâtă, este ca la film, de asta vă spun că mereu mă gândesc la dumneavoastră, ca să fiu sigură că nu greşesc prea mult. Pentru că trebuie să-mi arăt puterea, altfel nu ştiu ce se alege de noi. Şi deocamdată nu mă mai gândesc să plec, cât rezist stau, deocamdată rezist oricum, datorită Bunului Dumnezeu şi a rugăciunilor. Mult mai bine decât până acum. Mă gândesc cu puţină îngrijorare numai cam cum o să fie în continuare. Este clar că noi practic ducem un război de uzură. Dar să ştiţi că am mereu grijă să mă rog, şi mai ales mă rog să mă ierte Domnul dacă fac ce nu-I place. Să nu vă faceţi probleme că cine ştie ce fac, este vorba mai mult de atitudini. De exemplu, afişez o atitudine de răutate. Este clar că pentru ei bunătatea este o slăbiciune şi o prostie, şi de asta nu-mi place ce fac. Sper ca Domnul să mă ierte, pentru că afişez o răceală şi o lipsă de bunătate, dar să ştiţi că chiar îmi pare rău de ei, numai că nu trebuie să vadă asta. Îmi şi pare rău şi mă şi enervează. Nu spun că este bine ce fac, numai că asta ştiu şi pot deocamdată. Sper ca Domnul să continue să mă lumineze şi, de fapt, sunt sigură de asta.
În orice caz, dacă nu eraţi dumneavoastră, cu dragostea pe care mi-aţi arătat-o, şi Seminarul acesta care m-a ridicat, nu ştiu ce se întâmpla cu mine... De multe ori mă înfior când mă gândesc. În ce hal eram anul trecut pe vremea asta, şi ce reacţii prosteşti aveam când mă enervam, cum căutam mereu să trezesc compasiunea soţului meu, dacă nu dragostea, şi cât de disperată eram că el arăta numai răutate!
Vă mulţumesc cu toată dragostea şi recunoştinţa, şi mă rog Domnului să reapăreţi pe Site!
Steluţa