Sărut mâna, Maică!
Știu că ceea ce vreau să vă întreb e oarecum sfidător față de cei care au cu adevărat probleme. Cât mai pe scurt! Știu că animalele nu au suflet. Nu ajung nici măcar în Raiul câinilor, cum credeam eu când eram mică. Animalele sunt nevinovate. Ele nu păcătuiesc. Dar suferă din cauza căderii noastre în păcat. Am avut o cățelușă. A murit în chinuri groaznice. Stăteam și plângeam lângă ea și nu aveam cu ce s-o ajut. Mă rugam mult. M-am rugat și să-mi ia mie din viață numai să n-o mai doară atât. Nu știu cum să formulez întrebarea. Probabil: de ce?, probabil: nu cumva e vina păcatelor mele că mi s-a îmbolnăvit cățelușa? Era atât de inimoasă și de ascultătoare și de iubitoare! Nici măcar nu m-am purtat cu atenție cu ea. Atât voia doar: atenție. Nici nu mânca în prezența noastră ca să se bucure că suntem acolo. După ce plecam mânca, chiar dacă îi era foame. Am multe amintiri cu animale. Greu de purtat. Îmi amintesc secvențe din copilărie de o mare cruzime. Fugeam cu buzunarele pline de melci pentru că niște copii îi adunaseră să-i zdrobească din simpla plăcere, salvam pui de pisică... n-am să scriu aici amintiri din copilărie. Doar atât să mai scriu totuși: îmi amintesc când au otrăvit-o pe Rita, maidaneza. Nu făcea rău nimănui, nimănui! Întotdeauna am să le iubesc. Cât greșesc? Unde? De ce mă doare chiar atât de tare, chiar după ce a trecut timpul?
Adriana
Draga mea Adriana,
Da, ce „știi despre sufletul animalelor” este corect, deși nu total. Animalele au suflet, dar altfel decât al nostru. Dar ce ai aflat tu despre animale, din iubirea ta și, mai ales a lor, este adevărat. Iubind și apărând animalele ai cunoscut, prin trăire directă, o fărâmă infimă din iubirea cu care iubește Dumnezeu întreaga făptură, fiecare firicel de viață, iar văzând și simțind iubirea lor pentru om, te-ai împărtășit puțin și de felul în care răspund și se bucură aceste făpturi de iubire și cât de mare e dorul lor de a ajunge, prin om, la Dumnezeu.
Nu te teme, crede numai că nimic din ce este iubire curată nu se pierde. Nu știm noi, acum, în ce fel dăinuiește și ne vom bucura de ea în veșnicie, dar crezând în Domnul și lucrarea Sa mântuitoare în lume, credem și ce încă nu s-a urcat la mintea noastră îngustată și întunecată de păcat și neascultare. Să facem poruncile și restul să cinstim în tăcere pentru că e mare Taina Iubirii care este Dumnezeu și n-o putem cunoaște decât prin împărtășire directă din ea, pe căile deschise de El: Sfintele Taine și sfintele Porunci.
Numai iubirea pătimașă față de animale e păcat. Ca și iubirea pătimașă față de oameni sau de sine. Adică atunci când omul face un obiect opac dintr-o făptură, un obiect destinat satisfacerii unei plăceri pătimașe.
Ai încredere în inima ta, renunță la nevoia copilărească de a afla explicații și arată Domnului toată durerea și neliniștea sufletului tău. Acolo vei afla răspunsul care, deocamdată, va fi mângâierea Mângâietorului în durerea ta, curată, sau curățită de privirea Lui.
Cu dragoste și prețuire,
Maica Siluana