Teme sesiunea 8

Versiune tiparTrimite unui prieten

Prin Seminar am intrat conștient și deplin în relație directă cu neamul meu și toate poverile moștenite care se camuflau în mine.

Citind de mai multe ori materialele pentru sesiunea a opta de-a lungul ultimelor trei săptămâni, în miercurea primei săptămâni din Post, m-am trezit dimineață cu acest gând, această rugăciune: Doamne, îi iert pe cei ce mi-au făcut rău și pe cei ce mă urăsc. Totul era foarte liniștit și pașnic și aceste cuvinte izvorau din mine. Nici măcar nu m-am ridicat de pe pat. A durat aproximativ 5 ore. Rosteam neîncetat aceste cuvinte: știam că sunt ale mele, dar deopotrivă știam că nu sunt numai ale mele. Erau și ale Domnului Hristos. Știam că le adresez Tatălui. Prin Fiul. Pe toată perioada cât am rostit aceste cuvinte, palmele și labele picioarelor îmi erau amorțite. După vreo două ore am încercat să schimb timpul verbului, zicând: Doamne, îi iert pe cei ce mi-au făcut rău și pe cei ce M-AU URÂT. Îndată această rugăciune a devenit seacă, moartă, fadă, și amorțeala din mâini și picioare a dispărut. Dar îndată ce am revenit la forma inițială cu care m-am trezit de dimineață în gând, cuvintele au prins putere și duh, iar amorțeala a revenit în mâini și picioare. Și am continuat să mă rog așa încă vreo trei ore. Nu a fost un efort ascetic. Pur și simplu curgeau din inimă aceste cuvinte. Această stare, această realitate stă în spatele temei pentru sesiunea a opta a Seminarului Iertarii.

Am intuit de la început că Seminarul Iertării este cale către rugăciunea ipostatică, dar atunci nu puteam încă vedea felul în care se va înfăptui acest lucru. Însă am priceput că pur și simplu trebuie să parcurg această cale. Și Îi mulțumesc Domnului că mi-a fost alături. Iar dumneavoastră vă sunt recunoscător că m-ați născut, purtând dimpreună toate durerile mele.

SEMINARUL IERTĂRII – tema sesiunii 8

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Îți mulțumesc din toată ființa mea că în nemărginita Ta înțelepciune m-ai povățuit către Seminarul Iertării. Foarte grele au fost împrejurările sufletești care m-au adus către această tainică și preaputernică lucrare, dar acum înțeleg că dacă ele nu aveau aceste proporții, probabil aș fi optat pentru o soluționare cu puteri omenești și care m-ar fi expus mult mai puțin.

M-am întâlnit în Seminarul Iertării cu durerea mea cea mai profundă, alcătuită și înșiruită în timp prin nenumăratele suspinuri, lacrimi, plânsete, dureri, sfâșieri și deznădejdi în care m-am născut, am crescut și mai apoi am devenit adult. Doar privind până în străfunduri această durere am început să pot să apreciez uimitoarea Ta dragoste și neasemănata Ta purtare de grijă. Tu știi că am fost de multe ori în pragul sinuciderii, pentru că durerea era atât de înnebunitoare, încât nimic nu mai avea nici un sens. Întotdeauna, dar întotdeauna, cu o constanță și o putere care nu poate fi decât dumnezeiască, ai făcut să răsară un licăr de lumină, un adevăr de care să mă pot agăța și să mă umplu cu o nădejde care era mai presus de lumea aceasta. Îmi era, și în parte și acum îmi este, foarte inexplicabil acest lucru. Dar acum am început să cunosc că acea lumină și acel adevăr erai Tu Însuți, Lumina lumii și Adevărul Întrupat. Însuți trăiai în mine tragedia omului. Da. Tu. Fiul lui Dumnezeu Celui Viu. Ai cârmuit viața mea atât de uimitor, neștirbindu-mi deloc voința și alegerile. Ai fost cu mine în toate hăurile și toate experiențele traumatizante, dar și în toate revoltele și urletele sfâșierilor lăuntrice. Este adevărat, nu am avut o viață ușoară și sunt încredințat că foarte mulți ar fi putut înnebuni trăind lucrurile ce au venit peste mine. Dar acum pot să spun că deloc nu mi-aș fi dorit o viață ușoară. Dacă Tu ai socotit că această cale a fost cea mai bună pentru mine, sunt încredințat că mintea Ta dumnezeiască vede limpede ce e mai bine pentru fiecare. Doar Tu cunoști cuvântul prin care am fost făcuți din nimic și ce anume ai tăinuit în acest cuvânt.

Îți mulțumesc că mi-ai arătat cum trăiești Tu durerile în om. Numai un Dumnezeu și Om poate face așa ceva. Prin fiecare durere am gustat o mică fărâmă din durerea Ta din Ghetsimani și de pe Golgota. Îți mulțumesc de un miliard de ori pentru fiecare durere din viața mea, pentru că fiecare dintre ele m-a unit cu Tine ființial. Ar fi absurd să Îți cer să nu te mai desparți de mine, pentru că Tu pur și simplu nu vrei să Te desparți de niciunul dintre noi. Doar Te ascunzi. Credeam că te ascunzi în Ceruri, într-o sferă înaltă. Acum știu unde Te ascunzi. În iadul meu, prin dumnezeiasca Ta smerenie. Aceasta e cea mai bună dovadă că ești Dumnezeu. Dumnezeu adevărat. Și Om adevărat. Doamne, oare de ce m-ai socotit vrednic să mă nasc ortodox? Nu văd nimic în mine care să fi meritat prețuirea Ta. Dar ce știu eu despre prețuirea omului? Un singur lucru Îți cer: dă-mi ochii Tăi!

Îți mulțumesc pentru toate și Te rog iartă-i, luminează-i, curățește-i și sfințește-i pe toți cei prin care am fost vătămat sufletește și trupește, căci nimeni din lume nu este îndreptățit să-i ierte, afară de mine însumi. Zâmbesc și sunt fericit. E o fericire de care îmi era dor până în străfundurile sufletului și care lărgește inima cuprinzând întreaga fire omenească. Iertarea mea e Iertarea Ta. Îți mulțumesc că ești un Dumnezeu atât de minunat!

CN

Mulțumesc, Doamne, Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor și trupurilor noastre!

Mulțumesc, Băiatul meu iubit, onest și curajos.

Cu drag mult și binecuvântare,
Maica Siluana