Mi-e frică de Dumnezeu. Mi-e frică de faptul că nu mă va mai tolera. Am multe păcate. Mă spovedesc de ani de zile (nu neapărat în posturi) şi cum am terminat Spovedania, repet păcatele. Pentru cele mai multe dintre ele, regret, însă pentru altele, nu. Analizând în retrospectivă anii de când mă spovedesc, am ajuns la concluzia că nu m-am îndreptat în privinţa nici unui păcat, ci dimpotrivă, fac mai multe rele. Chinul şi preocuparea sunt din ce în ce mai mari când mă privesc în oglindă, dar nu am nici un strop de voinţă să mă îndrept. Ce să mă fac? Ştiu că sunt slabă, dar nu mă pot consola cu acest gând. Şi mi-e frică de supărarea lui Dumnezeu!
Mihaela
Draga mea Mihaela
Faci o singură greşeală şi aceea nu e mică. Anume, refuzi să accepţi că eşti slabă refuzând în acest fel ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu poate ce noi nu putem. De aceea S-a şi făcut Om şi ni Se dă nouă în Sfânta Împărtăşanie, ca să facă El în noi şi cu noi ceea ce altfel nu putem!
Nu, nu te teme, Dumnezeu nu se supără pe tine, ci suferă pentru tine până te vei hotărî să alegi Bucuria de a fi cu El! El te aşteaptă, înţelege că nu poţi mai mult acum şi aşteaptă să vrei să te ajute. Citeşte în Pateric ce multă răbdare are Domnul cu cei ce cad din cauza neputinţei. Dacă tu faci ce poţi şi totuşi cazi, îndrăzneşte să ceri mereu şi mereu iertare şi să te ridici ca să faci binele pe care îl doreşte inima ta!
Frica aceasta e nevrotică şi nu e de la Dumnezeu, ci de la vrăjmaşul! Fugi de ea şi alege încrederea şi cererea de ajutor!
Cu drag şi nădejde că vei pune început nou,
M. Siluana