Sărut mâna, Măicuţă!
Vă scriu pentru că am şi eu două nelămuriri. De ce minţim? De ce în loc să spunem adevărul preferăm exagerările? Şi de ce ne vedem câteodată ca ceea ce am vrea să fim şi nu ca ceea ce suntem? Eu nu ştiu să spun adevărul frumos, adică în aşa fel încât să nu-l doară pe celălalt şi de aceea prefer de multe ori să nu spun nimic.
O a doua întrebare ar fi: de ce mă obosesc oamenii atât de tare? După o zi în care vorbesc mult, ascult ce are unul sau altul de zis (de cele mai multe ori bârfe) abia mă târăsc până acasă. Am ajuns să simt epuizare fizică. Doar unii oameni, foarte puţini la număr, mă odihnesc (Nu ştiu să vă explic starea). De mic copil mi-a plăcut singurătatea şi liniştea dar nu duse la extremă. Numai cu împlinirea acestor două condiţii pot vorbi cu Dumnezeu şi aud ce spune, în rest când sunt cu ceilalţi e atâta gălăgie în sufletul meu.
Vă mulţumesc şi mă iertaţi!
Andrada
Draga mea Andrada
Minţim pentru că ne e frică, pentru că nu credem în Dumnezeu, pentru că nu credem că viaţa noastră are un sens absolut şi că depinde şi de noi aflarea şi împlinirea acestuia. Minţim pentru că suntem sub puterea tatălui minciunii, diavolul! Nu avem puterea să fim ceea ce suntem pentru că nu ne place cum suntem. Şi e firesc să nu fim mulţumiţi cu ce suntem, pentru că am fost creaţi să devenim dumnezei şi nu caricaturi! Dar în loc să avem curajul de a fi realişti şi oneşti cu noi şi să ne arătăm aşa cum suntem lui Dumnezeu ca El să ne facă, dimpreună cu noi, cum ne doreşte El, alegem să repetăm căderea Protopărinţilor şi să o luăm pe o scurtătură spre asemănare!
Nu ştim să spunem adevărul frumos pentru că judecăm fără milă pe oricine şi ne bucurăm să-i arătăm neputinţele pentru a ne pune pe noi mai sus! Dacă am însoţi ce avem de spus cu o rugăciune şi cu binecuvântare, totul ar fi altfel!
Te obosesc oamenii, copila mea, pentru că te simţi obligată să minţi şi să le asculţi minciunile sub care îşi ascund durerile şi nedumeririle şi spaima. Când omul începe să caute Adevărul, minciuna îl oboseşte. Minciuna poate fi răbdată numai când fugim de Adevăr!
Învaţă să te rogi pentru cei pe care îi ai în faţa ta, să-i binecuvântezi şi ei te vor odihni sau vor fugi de tine! În orice caz tu Îl vei auzi pe Domnul oricât de mare ar fi hărmălaia din jur. Liniştea se face în inima noastră, nu în afara ei!
Curaj! Eşti pe Cale!
Cu drag şi respect,
M. Siluana