Ce se întâmplă cu omul aflat în depresie?

Printer-friendly versionSend by email

El nu poate să se desprindă de obiectul pe care l-a dorit. Deci și-a investit toată dorința în ceva. Și nu se desprinde de el chiar dacă este
absent. Aceasta este de fapt o îndumnezeire a obiectului dorințelor mele. Pentru Sfânta Olimpiada(Iartă-mă, Sfântă Olimpiada, și roagă-te
pentru mine, păcătoasa!), Sfântul Ioana devenise ca Dumnezeu. Atunci ea L-a uitat pe Dumnezeu și a uitat niște amănunte: unul că Dumnezeu
a îngăduit asta; și al doilea, că Sfântul Ioan primește darul acesta al lui Dumnezeu. Dar și ea până la urmă a depășit asta, slavă Domnului.
E minunat că acești oameni sfinți au lăsat și mărturii despre slăbiciunile lor, pentru ca noi să nu ne rușinăm și să nu zicem: "Vai de capul
meu ce depresiv sunt!", ci să zicem: "Dacă sfinții au trecut prin asta înseamnă că duhul acesta e mare și puternic, dar înseamnă și că Dumnezeu
ne va ajuta să biruim."
(Notă: Diaconița Olimpiada a căzut în depresie când Sf. Ioan Gură de Aur a fost exilat.)

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar