Întrebări şi răspunsuri

Măicuță am o nedumerire și este foarte important pentru mine să înțeleg unde „mă aflu” și ce se „întâmplă”, dacă pot să spun așa.
Doamne ajută. Vroiam să vă mai povestesc ceva. La o conferință ați spus să încercăm să-I dăm câte o dorință, să renunțăm la câte o dorință din noi, pentru Numele Domnului, de dragul Lui. Am început cu o prăjitură.  Nu a fost ușor. M-am mirat că nu a...
Tocmai am citit ce i-ați scris lui PS. Aseară nu aveam timp să scriu despre asta, dar zilele astea am conștientizat așa, că una sunt eu și alta rolurile mele, că problema e și în acest caz, ca mai în toate cele ce privesc egoul - e vorba despre...
Sărut-mâna, Măicuță!
Aș vrea să vă împărtășesc ceea ce am trăit azi la sesiunea a opta, fiindu-mi teamă de înșelare. La rugăciune am început să simt ceva ciudat. Ca și cum m-aș fi rupt în două. O parte parcă eram doar eu, și cealaltă parte, parcă rolurile mele - tânăr,...
Maica mea, când mi-ați scris despre Prezența Domnului în noi, am realizat că eu nu mă raportez la El ca prezență și să fiu centrată pe El, ci mă raportez la mine ca prezență conștientă de prezența Lui, dar centrată pe mine. Nu știu cum să explic...
Maica Siluana, Vă mulțumesc pentru împreună-lucrarea cu Dumnezeu pe care o faceți prin seminarul ”Să ne vindecăm iertând”, Dumnezeu să vă răsplătească cu binecuvântări de har peste har!
Maica Siluana, Continui cu tema de la sesiunea a 6-a. Ca mecanisme de apărare, cel mai frecvent am utilizat până acum: iertarea rapidă și superficială, ignorarea trăirilor lăuntrice proprii și raționalizarea (”înțelegerea” mecanismelor din care...
Gândit-am și a slăbit duhul meu ”liturghia lăuntrică (s-o faci) toată viața, pentru a oferi mereu lui Dumnezeu orice durere, orice bucurie, orice simțire, ca El să le prefacă în loc de întâlnire și împreună-lucrare cu harul Său”
Maica mea dragă,  În ultima vreme am descoperit ceva foarte special: mulțumirea, recunoștința.  Maică, mie îmi trecea viața cum îmi trecea pentru că nu știam să mulțumesc. Și în ultima vreme începusem să mulțumesc pentru toate și să văd puterea...
Maica mea dragă,  Ieri am lucrat pe ceea ce ați spus la conferință despre jertfirea unei dorințe. Când am auzit atunci seara, mi s-a părut tare interesant, dar... cumva... așa, și un sâmbure de revoltă: chiar așa?!? să-mi jertfesc frumusețe de...
Când mi-au venit gânduri de înălțare și părere de sine, în loc să mă sperii de ele ca până acum și să-mi fie rușine de ele, mă uitam pur și simplu la ele și, în același timp, le arătam Domnului în rugăciune și spuneam: „Doamne mintea mea e bolnavă,...
Abia acum încep să cred și cu inima, nu numai cu mintea, că doar la Dumnezeu există vindecare și că nimeni altcineva nu poate vindeca rănile sau semnele rănilor pe care încă le port cu mine și care mă dor, care uneori dor atât de mult încât întreaga...
Zilele trecute am trăit niște descoperiri foarte interesante, referitor la singurătate și la umplerea golului cu ceilalți. Nu știu dacă reușesc să redau, încerc totuși. 
Doamne, nu vreau ca întâlnirea cu Tine să fie doar atât: o întâlnire.  Doamne, mi-am adus aminte de tânărul bogat din Evanghelie. S-a întâlnit cu Tine... ținea poruncile Tale, dar bag de seamă că nu era fericit de vreme ce simțea că îi lipsea ceva...
Măicuță, să vă povestesc ce minuni am mai trăit! Nu de alta, dar vreau să le scriu, să le pun undeva să le citesc și când cred că Dumnezeu nu face minuni să văd că eu, pe pielea mea, am trăit cât de minunat lucrează și ce blând!
Azi am refuzat autocompătimirea și am trăit altfel... N-am mai mâncat doar de tristețe, în încercarea de a umple stomacul cu speranța că se umple golul acela din suflețel. Și I-am mulțumit tare de tot la Doamne că e cu mine, că nu mă mințiți și nu...

Pages

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar

Subscribe to Întrebări şi răspunsuri