Draga mea soră ostenită, mi-aş dori să mă poţi vedea pe mine, o femeie ca oricare alta, să mă poţi vedea aşa cum am fost... şi aşa cum sunt acum. Eu sunt una dintre multele mărturii vii că Dumnezeu nu oboseşte niciodată să vină după noi în orice prăpastie ne-am arunca, în orice noroi ne-am tăvăli... Pe El nimic nu-L scârbeşte, El ne iubeşte aşa cum mintea mea nu poate să înţeleagă... Şi în momentul în care şi eu, ca şi tine, am obosit, şi am reuşit să spun „Doamne, vino Tu, ia-mă în braţele Tale!”, exact în momentul acela s-a născut în mine, trimis mie de la El, un alt gând: "Da, Doamne, Te iubesc şi... şi Tu mie îmi eşti de ajuns!"... De ajuns! Şi gata, s-a terminat acolo cu caruselul. Îl aveam pe Hristos! Cel mai de preţ! Altceva ce aveam a cere?
Am vrut să fiu iubită, mângâiată, protejată şi căutam asta la oameni, până am înţeles că nu acolo trebuia eu să caut, ci în Hristos! Acolo, de către El, suntem cu toţii iubiţi, mângâiaţi şi apăraţi mai mult decât ne-am putea imagina.

Vă mulţumesc mereu, Măicuţa mea dragă, pentru că m-aţi lăsat, şi mă lăsaţi iar şi iar să mă sprijin pe sufletul dumneavoastră...
Elena