E greu să vorbeşti despre Dumnezeu. Mai ales dacă nu eşti specialist în problemă. Mai uşor este, cred, să vorbeşti despre modul cum te raportezi la El.

Până la un moment dat Dumnezeu a fost pentru mine o poveste pe care o auzeam de la cei mari şi credincioşi. Bunicii aproape că-i dădeau lacrimile când îmi povestea despre Patimile Mântuitorului şi despre minunile pe care Le săvârşise. Pentru ea toate aceste lucruri erau certitudini de neclintit. Pe atunci nu ştiam că o să mor într-o zi şi viaţa mea era un paradis.

Apoi nu a mai avut cine să-mi spună acea poveste; am aflat că ne tragem din maimuţă şi că omul este punctul terminus al unei evoluţii începute nu se ştie când şi nu se ştie cum. Am crezut acest lucru care a devenit pentru mine o certitudine de neclintit. Am aflat atunci că o să mor şi viaţa mea a devenit un infern.

Astăzi am iarăşi lângă mine oameni mari şi credincioşi pentru care Învierea este o certitudine de neclintit. Şi acum ştiu ca într-o zi voi muri şi-mi este la fel de frică; viaţa mea nu a redevenit un paradis ca în copilărie, nu mai am nici o certitudine de neclintit însă vreau viaţa veşnică pentru mine şi pentru toţi oamenii şi-L rog pe Cel care ne-a creat să facă acest lucru posibil.

Relaţia mea cu Dumnezeu este o dorinţă puternică şi o aşteptare plină de speranţă.
Sorin