Pe măsură ce înaintez cu seminarul, se redeşteaptă în mine din ce în ce mai multe dureri, unele uitate şi îngropate demult, altele foarte recente. Eu până acum m-am ferit de conştientizarea / manifestarea / împărtăşirea durerii, fie că a fost vorba de durerea mea, fie a altora. Mi se păreau slabi oamenii care dădeau frâu liber durerii, mă simţeam neputincioasă în faţa durerii lor şi aş fi preferat să nu o văd, să nu ştiu de ea, să cred că se poate trece cu uşurinţă peste. De fapt, dacă mă gândesc, atitudinea asta a funcţionat ca un mecanism care să mă apere de propria durere.

Sesiunea a opta e ca atunci când îţi vine să urli de durere, să faci vreun gest necugetat, iar cineva binevoitor, vine te ia în braţe, te opreşte de la a te arunca în prăpastie. Şi tu îl asculţi, pentru că ştii, undeva în adâncul tău, că în pofida a tot ceea ce simţi, are dreptate, că trebuie să faci ce zice El şi va fi bine, cândva. Aşa şi eu, de multe ori mi-e greu să accept şi să binecuvintez, mai degrabă m-aş da cu capul de pereţi, dar bunul simţ, sădit în noi de la început, mă opreşte, mă smereşte şi accept şi binecuvintez. De fapt, cred că şi acceptarea şi binecuvântarea e o dovadă de smerenie. Te smereşti, îţi dai seama că nu poţi controla tot, nici măcar pe tine nu te poţi controla, darămite pe ceilalţi, accepţi că există şi alţii în afară de tine, cu propriile valori şi dorinţe, altele decât ale tale şi îi binecuvintezi, pentru că, în adâncul tău, le doreşti, din tot sufletul, binele, pentru că sufletul tău e însetat după armonie şi bună înţelegere.

Viaţa mea este exact ca în Icosul opt din Acatistul Sfântului Duh. Fericirea omenească nu e trainică, jalnice sunt strădaniile omeneşti. Bine îmi este mie că m-a smerit, că în păcate şi căderi mi-a acoperit slăbiciunea şi nimicnicia.

Ieri seară, după ce am vizionat filmul, am făcut Paraclisul şi m-am cutremurat la versetul "Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă". Aşa mare e cinstea pe care ne-a făcut-o Domnul, e peste măsură de mult. Blândul Moise nu a putut privi către El, iar nouă, nişte neputincioşi şi nemulţumiţi, ni S-a arătat. E prea mult, nu poţi decât să te înfiori şi să te smereşti.
D.