Nu eşti singur, suntem mulţi cu tine. Mai ales Domnul, Maica Domnului, Sfinţii, Îngerii, şi noi oamenii: Maica Siluana, cei ce vizităm Site-ul, cei din jurul tău etc. Mă întristează teribil ceea ce spui: îţi place singurătatea, dar te simţi singur. Îţi place să fii singur, dar ai nevoie de iubire, adică ai nevoie de aproapele tău. Mă întristează asta pentru că am simţit şi eu aşa mult timp şi nu vedeam scăparea din închisoarea asta, şi aş vrea să nu mai trăiască nimeni aşa. Pentru mine lucrurile sunt simple, ţi le spun şi ţie, dacă nu ai să înţelegi sau ai să te superi, iartă-mă. Ceea ce-ţi spun e cu iubire frăţească: cred că te simţi aşa din cauză ca ţi-ai dezvoltat un egoism foarte puternic şi nesănătos din cauza lipsei de iubire din familia ta. Tu poate nu-l simţi, nu-l vezi, dar el există şi te chinuie. La o rugăciune, în timp ce citeam şi încercam să înţeleg înţelesul cuvintelor, mi-a dat Domnul revelaţia acestui păcat înfricoşător, al egoismului, şi am văzut într-o clipă cât de mult greşeam în fiecare aspect al vieţii mele. Dacă mi-ar fi spus cineva asta, că sunt egoistă, nu l-aş fi crezut în veci. Dar când îţi arată Dumnezeu, nu ai unde să te ascunzi. L-am spovedit şi îl spovedesc, dar e din păcate la fel de puternic. Acum însă încerc să conştientizez ce mă mână, ce gânduri şi ce intenţii, şi aşa îmi dau seama pe ce cale sunt. Nevoia ta de iubire nu vine din faptul că nu eşti iubit, ci din cauză că nu iubeşti. Când vei avea curajul să lepezi carapacea asta a egoismului, te vei bucura de viaţă, de iubire. Frica de durere te face egoist, crezi că te poţi proteja făcând lucrurile după capul tău, nu după voia Domnului, pentru că Domnul îţi cere să te răstigneşti, să devii vulnerabil în faţa celor care-ţi fac rău, să-i ierţi şi să-i primeşti. Durerea pe care o resimţi tu nu vine de la ei, ci de la tine. E sufletul tău rănit şi sufocat de egoismul tău, nu de răutatea lor. Crede-mă pe cuvânt, am trăit foarte mult timp cu experienţa ta de acum.
Nu ştiu ce să-ţi mai zic, ştiu că revelaţia pentru tine va veni din simţire, nu din raţiune. Poate ceea ce e mai important de spus e că sunt cu tine, în gândul pe care-l spun Domnului în fiecare zi, pentru faptul că mi-eşti frate de suferinţă.
Te rog ceva însă: nu mai interpreta suferinţa e care o simţi ca o pedeapsă de la Dumnezeu, pentru că aşa a vrut El. El nu a vrut deloc aşa, şi scopul tău în viaţa asta e să descoperi şi să împlineşti voia Domnului, indiferent de răul care se desfăşoară în jurul tău.
Nu-ţi mai plânge de milă, de lipsă de iubire şi de necazurile vieţii. Unul din duşurile reci pe care le-am făcut a fost să descopăr suferinţa altora, care era mult mai mare ca a mea, şi incomparabilă. Ţi-a dat Dumnezeu cât poţi să duci. Îţi recomand şi ţie tratamentul.
Cu nădejde şi credinţă,
Un prieten