Un preot care îți înțelege durerea

Printer-friendly versionSend by email

Draga noastră Andreea,

Știm cu toţii cum te simţi.
Am văzut asta din mesajul care l-ai postat. Și pentru că aceşti prieteni ai tăi, ţi-au simţit suferinţa, ai văzut cum ţi-au răspuns fiecare. Nu ţi-au dat lacrimile să vezi câţi te iubesc, fără să te cunoască?
Simţim cu toţii că treci prin momente și suferinţe sufleteşti cumplite și poate nu avem cuvinte destule să-ţi alinăm suferinţa. Dar putem încerca să găsim soluţii, fata mea, nu doar să-ţi dăm sfaturi. Însă primul lucru care depinde de tine și care este crucial, e acesta : NU AVORTA !
Oricât ţi-ar părea acum că soluţia aceasta este cea mai bună, nu este. Adevăratul tău strigăt a fost acela căruia i-ai dat curs în primul tău mesaj, care a fost strigăt de ajutor ! Aceea eşti tu adevărată ! Acum deja ai intrat sub influența raţiunii, care încearcă să scape de sub presiune. Ea, mintea, e obişnuită de sistemul în care trăim, să găsească soluţii imediate. Și mai ales că și ultimul tău sprijin moral și nu numai, prietenul tău, se pare că a cedat. Ştiu că îţi cer imposibilul acum și că toate par vorbe, dar dacă tu mă vei asculta și vei respinge orice tentativă de a ucide viaţa care crește în tine și vei asuma totul cu responsabilitate, va fi bine.
Poate că nu crezi în Dumnezeu, dar acum Îl poţi pune la încercare să vezi cât de mult te iubeşte și că demult voia să te sprijine. Vei găsi un Ajutor pe care nicăieri nu îl vei putea gasi. Faptul că ai scris pe acest site, este primul indiciu că El te cheamă și îţi întinde mâna să nu faci încă o greşeală mai mare. Acum e momentul, prinde-L de mână și El va lucra și vei putea face tot ce îţi doreşti, plus să creşti copilul. Deşi par basme, la Dumnezeu basmele se împlinesc.

Noi toţi îţi vom sta în ajutor. Deocamdată ia hotărârea : SĂ NU UCIZI ! Spui că prietenei tale îi e bine cu două avorturi. Dar viaţa ei încă nu s-a încheiat, și remuşcările o vor cuprinde când nici nu se va aştepta. Deocamdată are mecanisme de apărare și inhibare a vinovăţiei destul de puternice. Însă de unde poţi tu anticipa când acestea vor ceda? De unde putem şti ce se poate întâmpla în viaţa și cu viaţa unui om? Să nu te încrezi în aceste capcane aparente, Andreea dragă.
Curaj, vrem să îţi fim aproape.

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar