Mesaj pentru Andreea

Am văzut că la puţin timp după ce ai cerut ajutorul pe site, ai luat deja decizia... a rămas singura variantă. Ştiu că e puţin probabil ca răspunsurile celor de pe site să mai schimbe ceva. Toate: ceea ce se întâmplă în sufletul prietenului tău, tot trecutul tău - mai ales mama ta alcoolică, ştiu - tot viitorul tău - cu toate planurile pe care nu le vei mai putea duce la împlinire (SRL-ul, revista, terminarea liceului) te-au împins la o singură concluzie: sarcina nu va fi dusă până la capăt.

În realitate nu ştiu nimic despre durerea ta. Dar în spatele tău simt o povară grea.

Nu sarcina pe care te gândeşti să o întrerupi (și care nu e sarcină, ci binecuvântare) ci povara, pe umerii tăi de copil îmbătrânit prea devreme de ceea ce ai văzut și trăit. N-o să te mint, nu mă pot pune în locul tău: nici nu am avortat vreodată, nici nu am rămas încă însărcinată. Dar ştiu că sufleţelul acela mic ce a prins viaţă în pântecul tău simte toate zbaterile tale, simte nesomnul tău, zvârcoleala dintre cearşafuri până la șase dimineaţa. Sufletul acela trăieşte deja, e făptură. E o sămânţă de iubire care a rodit acolo, sfântă, binecuvântată de Dumnezeu. Groaza ta, spaima e mult mai adâncă: adevărata ta teamă nu este ratarea vieţii tale, ci îngrozitoarea perspectivă de a deveni mamă. Și ce altă mamă cunoşti mai bine decât mama ta? NU? Asta e frica ta cea ascunsă, să nu devii mama ta. Minunea asta de iubire e de la Dumnezeu, îţi spun. O vei ucide, poate. E scris deja, e stabilit, nu? E logica păcatului care lucrează în noi, ne cheamă să o îndeplinim. Acest avort este primul pas către repetarea vieţii mamei tale.

În adâncul sufletului tău suferinţa de zi cu zi ia forma aceluiaşi imperativ: eu nu voi fi ca mama. Ai și spatele asigurat: nu m-a sprijinit nimeni, spui. Ai împlinit 20 de ani. Perspectiva unui copil parcă îţi taie aripile, te imobilizează. E greu să nu te mai poţi hrăni nici măcar din entuziasmul și bucuria prietenului tău care au pierit ca prin farmec. E nevoie de un sacrificiu. Cum vei putea să dăruieşti acelui copil ceea ce tu nu ai primit niciodată? Iubire, atenţie, sprijin, înţelegere, gingăşie? Acolo, în acel copil e taina iubirii pe care nu ai cunoscut-o niciodată. Născând acest copil vei înţelege cum e să fii iubită. Iubind necondiţionat vei simţi dăruind ceea ce nu ai primit tu niciodată și VEI ŞTII CUM E. Acest copil poate fi poarta ta, cărăruia binecuvântată către a nu-ţi mai fi teamă și frică de ceea ce poţi deveni. Mamă. Nu altundeva e scăparea.

Pune palma ta deja atât de muncită pe burtică și spune-i: te iubesc. Vei simţi cum îţi răspunde, vă veţi împrieteni. Da, vei simţi binecuvântarea și grija aceea specială a mamei care învăluie și care se învăluie ca o mângâiere caldă. Astfel vei pune început bun. O intuieşti, îţi imaginezi cum e, dar nu ai cunoscut-o niciodată. În taina mamă-fiică pe care o vei trăi vei renaşte și tu și vei învăţa să ierţi și mai ales ce înseamnă cu adevărat viaţa asta, dincolo de valul acela teribil pe care-l reprezintă părinţii tăi. Omorând, nu vei fi un martir care va găsi o protecţie fragilă sub umbrela lui „altfel nu se putea”, „aşa a fost să fie”. Ci doar îţi vei adânci și mai mult durerea aceea surdă, ascunsă cu greu în tine, încă din copilărie.

Dorul tău adânc - să-ţi ierţi mama - se poate împlini. Poţi verifica asta - încredinţează copilaşul lui Dumnezeu. Spune: „Doamne, eu NU POT să-l fac și NU POT să am grijă de el. TU ŞTII asta”. Și El ştie că într-adevăr NU POŢI. Dar Dumnezeu mai ştie ceva. El înţelege de ce. De ce nu eşti pregătită, de ce nu simţi nimic. Îţi înţelege zbaterea.

„Doamne, Tu ştii, nu-i aşa? Ştii că nu pot”. Atât să-i spui, înainte să adormi, către dimineaţă. El îţi dă libertatea, chiar și de a ucide. Dar tu nu ucizi pentru că eşti liberă, ci pentru că nu ai încă libertatea aceea frumoasă și desăvârşită a Iubirii Lui. Dar o poţi avea. Poate vei ucide, dar ce e mai problematic e ca această jertfă nu-ţi va rezolva adevărata ta suferinţă. Va trebui să cauţi, mereu liniştea și iertarea. Nu va anula nici alcoolismul mamei tale, nici nu va trezi remuşcări în prietena ta, nici nu... Poate nu vei ucide, poate peste câţiva anişori îţi vei trimite copilul la grădiniţă și, când el îţi va zâmbi şăgalnic, vei şti ce să scrii în următorul articol din revista ta, "Provocările maternităţii", care se va fi aflând la al doilea an de apariţie. Vei începe, poate, astfel: "Copilul meu s-a născut într-o minunată zi de iunie..."

Dumnezeu să-ţi dea gând bun. El ştie că nu poţi singură. Tocmai de aceea mă minunez în fiecare zi, ce Dumnezeu minunat avem. E atâta iubire și viaţă într-un copilaş, și ce e altceva Dumnezeul nostru decât iubire și viaţă?

Curaj! Nu te teme!

C.