Dragă Andreea
Sunt una dintre prietenele tale, care te roagă să faci un mic efort şi să ieşi puţin din „zvârcoliri” în care te afli (pe care ţi le simt atât de bine, şi-mi vine şi acum să ameţesc gândindu-mă înapoi), pentru ca să poţi să receptezi acest mesaj, exact cum eu l-am scris şi nu cum tu ţi-ai fi dorit să fie scris. Nu vreau să te ţin foarte mult, oricum nici nu poţi sta. Simplu, vreau să-ţi fac o foarte scurtă proiecţie, cu ultimii zece ani din viaţa mea.
Acum 10 ani, aveam exact vârsta pe care o ai tu! Absolvisem un liceu de prestigiu, cu rezultate excepţionale la învăţătură şi tocmai mă îndreptam spre prima sesiune în calitate de student, la o facultate, de asemenea, importantă. După cum bine sesizezi, viaţa mea la acea vârstă, era diferită de a ta, eu nu trebuia nici să mă întreţin singură, nu trebuia nici să întrerup şcoala, nu aveam nici prieten şi nici nu-mi începusem viaţa sexuală. Totul mergea ca pe roate!

Apoi, anii au trecut, m-am bucurat de toate, mi-am făcut şi prieten şi mi-am început şi viaţa sexuală. Brusc, a început să nu mai meargă ca pe roate! Şi exact din acel moment, viaţa mea, a început să fie identică cu a ta! Fiindcă, am rămas însărcinată! Aveam 25 de ani, câteva luni până să termin facultatea, o familie care m-ar fi încurajat şi un prieten care mi-a spus că decizia îmi aparţine şi că el, în ambele situaţii, este cu şi lângă mine. Şi mi-a aparţinut: m-am dus la doctor, care în urma ecografului a stabilit: „Este sarcină, cinci săptămâni!”. Cuvinte, care-mi vor reverbera în „urechile sufletului” pentru totdeauna.

În mine era viaţă! Era o altă viaţă, am simţit-o!

Este şi în tine, exact acum, o simţi!

Doctorul m-a întrebat: „Doriţi ca soţul să vină, să-i spuneţi?”. Am spus: „Nu, doresc să-mi faceţi programare, pentru întreruperea sarcinii…”. A...! „Sigur, veniţi marţi, la ora 14”.

Şi acum a început nesomnul, zvârcolirea printre cearşafuri, prietenii care-mi întăreau corectitudinea deciziei mele. Oricum pe alţii, care ar fi încercat să-mi spună că nu-i bine, i-aş fi considerat neprieteni, răutăcioşi, învechiţi. Aşa am gândit şi eu, că un copil mi-ar schimba complet viaţa. Adevărat! Un copil îţi schimbă cu siguranţă viaţa! Aşa că, alegând varianta egoismului, a laşităţii, a faptului că „un copil te imobilizează”, am decis să fiu „mobilă” şi m-am prezentat în acea zi de marţi, la cabinetul de ginecologie. În 30 de minute, viaţa s-a transformat în moarte. Eu, m-am transformat într-un ucigaş şi încă în unul foarte perfid, fiindcă am omorât pe cineva, care nici măcar nu s-a putut apăra. Şi era sânge din sângele meu, carne din carnea mea, era suflare de viaţă de la Dumnezeu! L-am ucis! Îţi poţi imagina ceva mai groaznic decât asta? Eu nu! Şi nu mă voi ierta pentru asta niciodată!
Apoi, dragă Andreea, mi-am făcut şi un SRL, apoi am plecat şi din ţară. Deci nu m-a mai încurcat nimeni. Şi un lucru mai am să-ţi spun, dacă acum aş avea posibilitatea să dau timpul înapoi, nu aş face nici şcoala, nu aş face nici SRL-uri, nu aş pleca nici din ţară, dar cu siguranţă aş face ceva: COPILUL ACELA, care în aceste zile, ar fi împlinit şase ani!

Decizia îţi aparţine ţie şi numai ţie. Acea prietenă a ta, fără de remuşcări, poate să apară, aşa, peste câtva timp şi o să-ţi spună că are remuşcări, prietenul tău, fericit / nefericit poate o să-ţi spună cândva că e nefericit / fericit. Oricum, „vă înhămaţi la acelaşi jug”, în ambele situaţii! Şi să nu uiţi, nici măcar o secundă, că e doar decizia ta!
Sper ca viaţa ta să fie în continuare foarte diferită de a mea, şi în comun să ne rămână doar faptul că am fost însărcinate!

Andreea, nu te prosti, curaj!
Claudia