Sărut mâna, maică!
Scriu cu lacrimi în ochi să vă mulţumesc pentru răspuns... asta am simţit şi eu!!! Bucuria ADEVĂRATĂ dată de iertare trebuie trăită în linişte; la mine se transformase în exuberanţă. Nu am ştiut ce să fac cu ea şi a dat pe alături. Aşa cred că m-a liniştit bunul Dumnezeu, învăţându-mă ca darul Lui să-l păstrez cu mare grijă!

Maică... strig tare... BUCURIA în suferinţa umană, dacă o trăieşti cu NĂDEJDEA în Domnul, o vei gusta!

Sunt foarte, foarte schimbată, cei care mă cunosc zic că nu mi-e bine... de-ar ştii ei... Cum îi poţi face să-şi dea seama că se înşeală? Sau nici nu este nevoie de aşa ceva? În mintea lor cred că m-a doborât durerea... dar sunt martoră că dacă Domnul nu mi-a îndeplinit voia mea este că mi-a pregătit ceva mai bun, şi până atunci mi-a dăruit arvuna: puţină bucurie din preaplinul Său!!!!! Aşa simt... Aşa este????

Acum am siguranţa că Domnul voieşte altceva de la noi decât cele ce ni le imaginăm noi că ar fi lucrătoare la mântuire.

Greşesc? Vă daţi seama? S-a zdruncinat tot sistemul meu de valori... în care credeam că trebuie să fac ceva neapărat bun ca să-I fiu plăcută. Acum aştept să hotărască El încotro s-o apuc, iar aşteptarea asta uneori îmi dă spaime, nelinişte că nu fac nimic. Aşa se învaţă "meşteşugul bucuriei"? Mi-e frică să nu mă rătăcesc.

Vă mulţumesc din suflet, şi Domnului că existaţi!

Şi nu sunt vorbe...

Sărut mâna şi iertaţi-mă!

Irina