I-am zis că e cumva și treaba Lui...

Printer-friendly versionSend by email

Maică,
Să vedeți ce minune!
Trăiam ceva neplăcut, starea cuiva mă tulbura, dar eu, pur și simplu nu aveam chef să binecuvântez. Nu voiam să fac asta, pentru că era o stare a cuiva care de prea multe ori îmi dăduse bătăi de cap și nu mai voiam, voiam doar să trec peste [nu prin], să nu aud, să nu văd, să nu mă afecteze... Dar tocmai asta era schema veche și tocmai de asta trebuia un efort ca să ies... În fine, am tot binecuvântat, cu greu, că da, e adevărat, uneori pur și simplu nu ai chef de efort, nu vrei să ieși din comoditate....

Dar nu se schimba nimic în starea mea lăuntrică, în urma binecuvântării... Și sigur m-am gândit că asta e din cauza faptului că primisem gândul că nu vreau... Alt gând tocmai se zbătea să mă facă să mă îndepărtez de „soluția corectă”... Și a fost un ultim efort în care I-am zis că habar nu am ce trebuie să fac, că nu știu dacă ce fac e ce trebuie, că e cumva și treaba Lui... că eu nu știu altceva și că acum mă culc, și știe El dacă e cazul să facă sau nu ceva... Și, da, a făcut... nimic spectaculos (care e o capcană, căci la Domnul totul e firesc, normal, abia perceptibil...), ci un mic gest de „a-mi aduce acea persoană o cană cu apă”...
A fost mai nimic, dar a fost lucrarea Lui pentru că într-o clipă a dispărut de la mine orice neliniște. Pur și simplu... nu știu cum și ce, dar am știut în chiar clipa aia că făcuse ceva...
Poate sună chiar aberant și ne-semnificativ și... în fine, poate e, din afară, dar pentru mine a însemnat mult, și a fost mai ales dovada că gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca gândurile omului... Cam asta, Maică, mă iertați!
Io

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar