Nedumerirea privind moștenirea păcatelor de la părinți și strămoși

Printer-friendly versionSend by email

Bună ziua,

Am găsit pe site-ul dumneavoastră acest text, am încercat să trimit mesaj de pe site dar adresa de email nu este valida (aşa am primit mesaj de pe site):

http://www.sfintiiarhangheli.ro/printmail/1068

„Fiecare om se trage dintr-o familie, iar mai multe familii apropiate ca grad de rudenie formează un neam. Fiecare neam are un arbore genealogic. Acest arbore genealogic diferă de la neam la neam. După cum un arbore este sănătos şi dă naştere altor ramuri sănătoase, dezvoltându-se foarte frumos, tot astfel se întâmplă şi într-un neam care este credincios, cu frica lui Dumnezeu şi naşte alte ramuri sănătoase şi credincioase, dezvoltând foarte frumos, în mod normal, acel arbore genealogic.

Observăm la unii arbori cum începe să le apară câte o ramură uscată, după aceea altele şi altele, încet, încet, iar la un moment dat, observăm că o mare parte din acel arbore s-a uscat. Apoi, la scurt timp, el se usucă definitiv, deoarece nu l-a îngrijit nimeni.

Asemenea analogie putem să o raportăm la diferite neamuri de oameni care sunt necredincioşi.

Păcatul se transmite de la tată la fiu; ori, acel păcat netratat macină şi roade în toţi membrii familiei. O bună parte din acei oameni nu-şi dau seama de acel lucru şi se trezesc după ani şi ani, după generaţii peste generaţii că „li s-a cam pierdut neamul”, cum se spune în popor, adică păcatul moştenit în familie şi netratat cu Tainele Bisericii a făcut ravagii.

După cum medicina recunoaşte transmiterea caracterelor (genelor) de la tată la copil, tot astfel religia recunoaşte transmiterea păcatelor de la părinţi la copii. Dumnezeu spune, încă din Vechiul Testament, că pedepseşte pe copii pentru păcătele părinţilor până la al patrulea neam (Ieşire, cap. 20, 5).

De aceea, cei ce sunt căsătoriţi şi au copii, trebuie neapărat să se spovedească, să se cureţe de acele păcate pentru a nu se transmite copiilor lor. Să aibă conştiinţa împăcată că fiii lor nu suferă pentru păcatele părinteşti. Observăm cum foarte mulţi copii se nasc bolnavi. În cele mai multe cazuri copiii se nasc bolnavi datorită păcatelor părinţilor, care nu le-au spovedit şi n-au primit dezlegare de ele.

Un om păcătos care nu se spovedeşte, nu ţine rânduielile bisericeşti: post, rugăciune şi îl prinde sfârşiţul vieţii în acea stare păcătoasă, este o ramură uscată la arborele genealogic al neamului său. Fiecare membru al unei familii care nu se mărturiseşte este o ramură uscată din arborele genealogic al neamului său. Cel mai important remediu pentru vindecarea arborelui este în special Sfânta Spovedanie, deoarece aici sunt: curăţirea, tratamentul şi vindecarea.”

Arhim. Vichentie Punguţa

Iată care ar fi înţelegerea mea şi totodată dorinţa de a fi lămurit:

Nu sunt un expert religios, dar citind Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu am învăţat: Orice text se tălmăceşte în legătură cu alt text şi este nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru înţelegere (pentru că slova omoară, dar Duhul da viaţa).

Textul complet pe care vă sprijiniţi afirmând că păcatul se moşteneşte este: (Ieşire, cap. 20, 5-6) „Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”.

Eu văd din context că îndurarea Domnului manifestată prin Mila Sa este de sute de ori mai intensă.... Dumnezeu este Sfinţenie dar Dumnezeu este şi Dragoste, de aceea a trimis pe Fiul ca să ne mântuie, să câştige un popor al Lui din orice neam, din orice generaţie, tată şi fiu deopotrivă.

Profetul Iezechiel ne spune în 18.20: Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.

Aparent este o contradicţie, dar evident, nu este aşa. Eu înţeleg primul text că fiind dat sub Lege, iar cel de al doilea dat sub Har (deşi este înainte de venirea Domnului, este un text scris de un profet), pe teritoriul spiritual al Noului Testament, şi acesta e valabil pentu noi. Sub Lege avem "dinte pentru dinte" sub Har ni se spune "să iubim vrăşmaşul,... să întoarcem şi celălalt obraz". Aşa interpretez eu fără să am pretenţia că acesta este răspunsul corect.

Cert este un lucru: Între cele două texte luate din Biblia Ortodoxă este oaparenta contradicţie pentru care am încercat o explicaţie. Dacă aveţi altă înţelegere aş fi recunoscător să o aflu şi eu.

Mulţumesc anticipat pentru răspuns.

Domnul să va dea sănătate şi să binecuvinteze lucrarea care o faceţi în slujba Sa.

Adrian Paraicu

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar